Era abia 8.25, dar curtea școlii era plină. Toți se purtau de parcă se cunoșteau de o viață, dar eu, deși nu eram singură, ci cu cea mai bună priet…

În liceu

Era abia 8.25, dar curtea școlii era plină. Toți se purtau de parcă se cunoșteau de o viață, dar eu, deși nu eram singură, ci cu cea mai bună prietenă, care, întîmplător, mi-era și colegă, simțeam că nu am nici o legatură cu nimic de acolo. Diriga ne aștepta într-un loc destinat clasei noastre, dar noi am ajuns acolo destul de tîrziu, pentru că, după ce vom fi ajuns în clasă, să ne reproșeze asta timp de zece minute. M-a mirat lucrul ăsta, doar am întarziat pentru că nu găseam clasa, nu pentru că nu ne-ar fi păsat. în timp, diriga s-a dovedit a fi foarte de treabă, deși predă una dintre cele mai grele materii – latina. Oricum, viața mea de liceeană a început în momentul în care directorul ne-a urat să avem parte de un an școlar cît mai bun. Mi-a transmis o emoție ce mă făcea să spun: „Voi face totul pentru a fi o elevă desăvîrșită”. Desigur, acest gînd a dispărut pe parcurs, nu numai că nu fac totul pentru absolut nimic, dar am momente în care nu-mi dau interesul câtuși de puțin. Am intrat într-un circuit monoton: predare, ascultare, teste, teze, însă nici o notă nu mă afectează prea tare, dacă nu vreau să învăț pentru un test, nu-i nimic, am timp să-mi îmbunătățesc media, îmi permit să lenevesc, să nu fiu activă la ore, să nu mă zbat pentru un punct în plus, că doar, CE-MI PASA MIE?! Ar trebui să-mi pese de note, contează la bac, și este, pînă la urmă, un mod de a te diferenția de ceilalți. Da, am hotărît că o să-mi dau silința mai mult semestrul viitor. De ce? Pentru că pot.
Colegii sunt ok, m-a mirat faptul că în prima zi de școală cîtiva au venit însoțiți de părinți, dar nu i-am judecat. încerc să nu judec, pentru că am ajuns la concluzia că oricînd poți fi în situații similare, oricît de sigur pe tine te simți, oricît ai crede că ție nu ți se poate întîmpla. Suntem diferiți și avem multe de învățat unul de la altul. Cred că fiecare suntem victimele sorții, facem compromisuri cu gîndul de a ne adapta mai ușor la ceva, iar cînd te astepți mai putin, devii de nerecunoscut. Nu numai că te-ai schimbat, dar nici nu ai putut deveni cum ai fi vrut. Am ajuns la concluzia că nimeni nu e pe deplin fericit, și asta, în loc să mă întristeze, îmi dă un sentiment de bine, pentru că vine ca o consolare pentru faptul că nici eu nu sînt pe deplin fericită.
Am auzit zilele trecute o frază interesantă și, mai ales, adevărată. Pe profesori trebuie sa îi ințelegi, trebuie să înțelegi ce vor de la tine. E un unghi bun de a privi lucrurile, elev fiind, însă nu numai în ce privește școala, ci și oamenii, în general. Mai ales dacă ai hotărît să dai ce ai mai bun, cum e cazul meu. Abia aștept să văd dacă a meritat. (Tania PRICOPOAEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!