Negustorii de cereale umplu tîrgul de sîmbăta din Agăș

Aleea din fața magazinelor din Centrul comunei Agăș se umple, sîmbăta dimineața, de lume, de mașini, de cai și de căruțe. Toată aglomerația de aici se numește „tîrgul comunal”, frecventat, pe orice vreme, de crescătorii de animnale mai ales, pentru că negustorii care vin sîmbăta în Agăș sînt, cu precădere, cei de cereale. Pe tarabe înjghebate în pripă, din mașină sau direct din căruță, saci de rafie sintetică arată, prin gurile larg deschise, marfă „antîia” – porumb, grîu, făină sau șrot de floarea soarelui, felurite semințe și tărîță. Negustorii au scris direct pe saci prețurile lor, toate la fel, de parcă s-au vorbit între ei: 70 de bani kilul de grîu sau de porumb, între 90 de bani și un leu cel de făină de porumb, 1,20 lei făina de grîu, 70 de bani șrotul de floarea soarelui. Un gălățean a îngrămădit într-un colț de izotermă cîțiva godaci. âi dă cu 60 – 80 de lei exemplarul, pe alese, ori Marele Alb ori Bazna. âi laudă avan în fața unei femei și se jură că ține cont musai de buzunarul omului. „N-ai treabă cu ei, mamaie, dacă le dai mîncare la timp. Și mănîncă de te crucești” – spune omul, fudul că nimeni nu mai are marfă ca el. Nu-l mai aud ce spune, pentru că de la spatele unei mașini plină cu grăunțe un negustor mai iuite din fire sare cu gura peste marea de oameni și animale: „Hai, neamule, la grăunțe, hai, mîncați-aș pensioara, tataie!”. Cum îl aud, cum mă și uit la oamenii din jurul meu: mai ales oameni în vîrstă văd, cocoșați de nevoi, cu ochii în pămînt. Poate că negustoirul i-a atins unde-i durea mai mult. Cîtă pensie vor fi avînd, bătrîneii, că n-am auzit pe nici unul, oriunde m-am nimerit în ultimii 15 ani, să se laude cu pensia prea mare. Uit și de iei pentru că mă ia în primire un brunețel cu o stivă de ciorapi în brațe: „un leu bucata” strigă el peste tot, dar nu se prea înghesuie nimeni la cumpărat. Pe la tarabe, femeile se interesează de făina de porumb, dar observ trecînd căruțe pline cu saci de făină și de grăunțe, cu cîte cinci-șase bărbați și femei cocoțați peste ei. Pleacă pe undeva, prin satele de sub poalele muntelui, poate au cumpărat mai mulți la un loc, poate duc marfa s-o vîndă mai departe. Un vrîncean intră în vorbă cu mine și aflu că vine săptămînal la Agăș, pentru că prețurile sînt mai bune. „Mai în jos – spune el – grăunțele și grîul nu trec de 6,50 de lei kilul”. âl cred, la munte altfel se discută pe piața cerealelor.
Sîmbătă, la Agăș gerul te pișca de vîrful urechilor. Mirosea a iarnă, sîmbătă, pe Valea Trotușului. Dar nu era bai, la două tarabe se fierbea vinul și țuica, un leu paharul, indiferent de preferință. Alături, un mustăcios înfofolit învîrtea cîțiva mici pe un grătar cu rotile, iar dintr-o rulotă amenajată special, o vînzătoare te îmbia, ca la bar, cu un coniac sau cu o bere „la botul calului”. Dau, însă, cu ochii de un magazin de pompe funebre și părăsesc urgent arealul, dar nu înainte să observ că dintre toate magazinele din Agăș, acela părea cel mai prosper. (Petru DONE)și țuica, un leu paharul, indiferent de preferință. Alături, un mustăcios înfofolit î

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!