Reprezentanții de la nivelul comunelor au fost adunați din nou la instruire, la Prefectura Bacău. De data aceasta, cei 25 de responsabili care au fost nominalizați să învețe tot ce ține de Uniunea Europeană au aflat cum se pot accesa banii europenilor pe mediu și în agricultură. „La discuții, au fost invitați să participe reprezentanți ai Agenției Regionale pentru Protecția Mediului și ai Direcției Agricole, în scopul prezentării ultimelor noutăți din domeniu, în vederea accesării fondurilor structurale”, a declarat Carmen Cioltan, purtător de cuvînt la Prefectura Bacău. Cei prezenți au aflat despre strategiile și proiectele pe mediu, dar și aspecte legate de Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. în fața celor prezentate, aspiranții la tainele UE s-au plîns că degeaba învață ei una-alta la Bacău, pentru că, la nivelul primăriilor pe care le reprezintă, se confruntă cu o lipsă totală de interes și preocupare a aleșilor locali pentru proiectele de finanțare europeană. Mai mult, edilii locali nu îi sprijină cu nimic pentru ca informațiile pe care le primesc ei la „centru” să ajungă la nivelul comunității. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.