Eugen VERMAN

… Pe Costel Pascu l-am reîntîlnit pe la începutul anilor ’70. Eram în documentare la Combinatul de Industrializare a Lemnului Bacău, în fabrica de mobilă. Mi s-a spus să stau de vorbă cu maistrul principal Constantin Pascu și, la auzul acestui nume, am tresărit. O fi prietenul meu de la „Bistrița”, din Piatra Neamț! – așa am gîndit, iar cînd bărbatul acela a apărut, inima mi-a tresăltat de bucurie. Da, era chiar el, băiatul acela cu care muncisem cîțiva ani împreună, la fabrica de tîmplărie din urbea mea natală, el calificat, cu școală medie-tehnică, eu învățăcel, cu liceu teoretic „la mînă”, dar în curs de calificare la mașina care fabrica parchete. Asta era prin ’58 – ’59, trecuseră, de atunci, ani buni, și iată-mă, acum, îmbrățișîndu-mă cu acest bărbat solid, vioi, exuberant… Mi-a vorbit despre el și Rozina, soția sa – pe care eu o cunoșteam din copilărie, căci fusesem vecini -, dar mai mult mi-a vorbit despre fabrica la care lucra, despre mobila pe care o exporta combinatul în Germania, Franța, URSS, de fapt 90 la sută din producția de mobilă se exporta. „Și reține – a ținut, atunci, să-mi precizeze, pe un ton de laudă, deși el nu era un lăudăros din fire – combinatul nostru va fi și mai mare, și mai puternic. Știi, combinatul acesta face parte, acum, din ființa mea…”. De atunci, ne-am văzut destul de des, căci mergeam mereu la CPL Bacău, îmi plăcea de fabricile acelea ale marelui combinat – de Mobilă, de Uși-Ferestre, de Case Prefabricate din Lemn, de Drojdie Furajeră, de PFL -, lucrau aici, în prima jumătate a anilor ’80, peste 4000 de oameni, dintre care o mie făceau mobila aceea minunată care-i încînta pe ruși, pe nemți, francezi etc., nu mai zic de expoziția permanentă de case prefabricate, adevărate bijuterii destinate mai mult exportului! Și, într-o zi am aflat că prietenul meu e grav bolnav. N-a trecut mult și a murit și a fost îngropat la Piatra Neamț. Da, Costel Pascu nu mai este. Iar Combinatul – care făcea parte din ființa sa, pe care-l „trăia” în sîngele său și în oasele sale ca o amintire venită de undeva, de departe – nici Combinatul nu mai este. Sau, mai bine zis, trage să moară. Chiar în aceste zile s-a publicat în presă că pentru ELBAC – denumirea acordată după revoluție – a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului. Într-un anume fel – deși comparația invocată e absurdă – boala Combinatului e boala care l-a dus în mormînt și pe prietenul meu din tinerețe. Cancerul a ros, în fapt, cam întreaga economie a țării mele. Un „cancer” care, în cazul acesta, înseamnă interese, înseamnă dispariții de piețe de desfacere, înseamnă, poate, un destin amarnic și nedrept. Ce-ar face Costel Pascu dacă, printr-o minune, ar învia și ar veni să vadă Combinatul lui, care, acum, arată ca după un cumplit cutremur de pămînt? Mai mult ca sigur, ar muri a doua oară…ă cu acest bărbat solid, vioi, exube

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!