Primarii din județ nu au depus nici pînă acum proiectele de investiții la Consiliul Județean (CJ) Bacău. Luni a fost termenul limită pînă la care aceștia erau așteptați să comunice planurile de investiții din comune, dar aceștia nici în al 13-lea ceas nu și-au luat în serios rolul. Asta, deși ei au fost „urecheați” de șefii județului doar în urmă cu cîteva zile, la întrunirea cu toți primarii din județ, organizată de Prefectura Bacău. „Mai trebuiau să ne comunice 29 de comune situațiile, iar de la ultimatumul nostru doar șapte primării au depus documentația. Restul de 22 de primării nu au depus actele nici la finalizarea ultimului termen”, a declarat Cornelia Gireadă, director executiv la CJ Bacău. Primarii nu pot fi sancționați pentru atitudinea lor, pe linie administrativă. Riscul este major, deoarece planurile lor de investiții stau, pe de o parte, la baza întocmirii strategiei județene de dezvoltare pe acest an, iar pe de altă parte, ele intra în baza de date ale ministerelor de resort în vederea întocmirii planurilor sectoriale de dezvoltare, pentru care urmează să se aloce banii europenilor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.