în momentul de față, un număr de 571 de persoane asigurate la sănătate așteaptă să beneficieze de un dispozitiv medical, la care au dreptul gratuit, respectiv la decontarea prețului de referință. 80 la sută dintre ele solicită o proteză auditivă, unele din semestrul II 2006. Deși lista este destul de lungă, totuși, ea s-a redus considerabil față de sfîrșitul lui 2006 și alți ani. La finele lunii decembrie, peste 1.200 de persoane aveau înregistrată la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău o cerere pentru o proteză, orteză sau alt dispozitiv medical. „Cînd am preluat eu conducerea, pe lista de așteptare erau chiar 3.000 de persoane. Numărul lor a scăzut foarte mult pentru că am avut sume mari de bani. De la începutul acestui an și pînă acum am achitat 489.485 lei noi numai pentru dispozitive medicale”, declară doctorița Maria Tioc, președintele-director al CAS Bacău. în 2007 au fost rezolvate cererile din semestrul I 2005 pentru proteze auditive și proteze de membre inferioare și superioare, cele pentru cristaline, orteze, dispozitive de mers și soluții de infiltrații intraarticulare din 2006. Tot anul acesta au fost soluționate solicitările depuse, inclusiv în ianuarie 2007, pentru copii și salariați. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.