Independentul Laurian Lucaș i-a cerut primarului Romeo Stavarache ca, în prima ședință de consiliu local, să prezinte lista promisiunilor sale din campania electorală și modul în care acestea au fost duse la îndeplinire. Lucaș, fost viceprimar sub administrația Sechelariu, a criticat faptul că proiectul spitalului municipal preconizat a fi construit de actuala administrație, este tărăgănat de mai bine de trei ani. „Problema spitalului este una dintre problemele aflate pe lunga listă de promisiuni pe care am avut neplăcerea să o primesc în cutia poștală în campania electorală. Vă rog ca în următoarea ședință să spuneți public care din punctele pe care le-ați promis le veți și duce la îndeplinire în acest mandat”, a spus Lucaș. în replică, primarul Romeo Stavarache a spus că municipalitatea a publicat anunțul de intenție cu privire la construirea spitalului municipal. „Am făcut demersuri pentru a obține bani de la Guvern, astfel încît să avem anul acesta toți banii necesari construcției și să dăm drumul la lucrări”, a spus Romeo Stavarache. El a spus că un spital nu se poate construi așa ușor și a fost nevoie să fie respectate procedurile. „Eu, unul, nu am auzit de o procedură care să dureze trei ani”, a replicat Lucaș.
Deși, inițial, s-a spus că spitalul municipal se va face cu bani de la Ministerul Sănătății, primarul Romeo Stavarache susține că nu a fost vorba niciodată ca acesta să devină un obiectiv finanțat de Guvern. „Spitalul municipal nu a fost niciodată obiectiv de investiții al Ministerului Sănătății pentru simplul motiv că ministerul nu a avut pînă în acest an obiective de investiții” – a declarat Stavarache ieri, într-o conferință de presă. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.