Varietăți critice

„Greșelile de tipar”

Constantin CĂLIN

Am mai „bătut” acest subiect, care e veechi și nou, dar, mai ales, inepuizabil. Citind, îl redescopăr mereu, aproape zilnic. Firește, nu mă mai surprinde, cu toate astea cred că e oportun să mă opresc din cînd în cînd asupra lui, fie pentru a încerca noi explicații, fie pentru a mă amuza puțin. De ce greșim? Principala cauză pare să fie atitudinea față de text. Greșim pentru că nu-l respectăm îndeajuns. Odinioară, cineva a comparat limba Cazaniei lui Coresi cu cea a Evangheliarului tipărit de același tipograf. Prima e – a constatat – „mai liberă, mai românească” și mai lesne de înțeles, însă cu multe greșeli de tipar. Chestiunea a fost lămurită astfel: „Cărțile acestea se socoteau sfinte, dar, dintre toate, firește, evangheliile stăteau în frunte, din acest punct de vedere”. Prin urmare, lor li se dădea mai multă atenție, iar față de cazanii se manifesta „mai multă îngăduială”, căci „ele nu cuprindeau cuvîntul chiar al Mîntuitorului, ci numai tîlcul lui, datorit marilor părinți ai bisericii”. Exemplul citat îmi întărește convingerea că sursa greșelilor se află, în primul rînd, în mentalitatea și în psihologia noastră. Nu mai simțim „sfințenia” textelor. Greșelile nu ne mai cutremură și nu ne mai îndurerează. Ne temem, eventual, de penalizările financiare, nu și de pedepsele cerului. Oricît de penibile, greșelile nu mai produc lungi remușcări. Le-o aminti, oare, mă întreb, vreun corector la spovedanie? Sentimentul că ele sînt păcate a slăbit, ca să nu zic că lipsește cu desăvîrșire, de la începuturile tiparului și pînă astăzi.
Apropo de corectori, îi acuzăm des, uneori fără să-i înțelegem. Să-mi fie îngăduit, așadar, să citez o pagină din povestirea „Nopți în tipografie” a italianului G.B. Angioletti, edificatoare îndeosebi pentru cei ce nu cunosc condițiile în care aceștia își fac meseria. „Strașnic tip corectorul! El știe că publicul este obișnuit să arunce vina fiecărei greșeli asupra culegătorului, și de aceea stă liniștit în tranșeea acestei tihnite legende. E obosit totuși. De ceasuri întregi citește și corectează, și mintea îi este plină numai de cuvinte. Uneori i se pare că-l copleșesc toate acele vorbe, adjective și conjuncții, care odinioară erau deliciul lui de școlar meticulos și pasionat. E vesel doar cînd vede un stil de o factură nouă. Nu crede însă în sintaxă. Ar voi totuși ca orice articol să fie corect, ca hainele manechinelor din marile croitorii. Nu poate suferi pe scriitorii care turbură vechea ordine a stilului, îmbinînd cuvintele după o fantezie în necurmată prefacere. Și cîte necazuri nu are de pe urma scriitorilor! Dar el continuă, cu un aer prefăcut, să corecteze, sub masca unui om căruia nimic nu-i scapă. Mînia lui se revarsă însă nestînjenită, atunci cînd apare autorul. Autorul n-are niciodată încredere în corector. Sînt doi oameni care se urăsc. De aceea, cu deosebire debutantul, învinge orice piedică, se luptă cu portarul, care nu-i îngăduie să intre, se lasă spionat de toată lumea pînă ajunge în sfîrșit în atelier. A întîlnit acum pe corector. Se apropie de dușmanul lui, îl întreabă de sănătate, și fiindcă acela nu catadicsește să-i răspundă, începe să răscolească singur corecturile; vrea să le pună în ordine, dar nu izbutește. A găsit, în sfîrșit, corectura de la articolul său. Fuge la o masă, în fața căreia, în picioare, nădușit, cu coatele pe vechi articole pline de cerneală, citește înfrigurat bucata lui. în realitate, autorul nu se teme atît de greșelile ce au scăpat neobservate de corector, cît de propriile sale greșeli. Voiește să revadă textul, spre a-l împodobi cu nebănuite eleganțe, adăugînd, printre rînduri, o nouă idee. Știe, totuși, că nu-i este îngăduit să facă acest lucru, căci adăugînd un singur cuvînt, culegătorul va trebui să refacă, la linotip, cinci sau șase rînduri. Și se preface că nu știe, și se minunează cînd redactorul îi amintește aceste reguli”. Pînă la urmă șmecheria se întoarce împotriva lui. „Dar după ce el a plecat, redactorul observă că articolul este prea lung, că nu intră pe două coloane; – și atunci, ca un chirurg neînduplecat, aprobat de toți lucrătorii care îi acordă o încredere nemărginită, taie tocmai acolo unde fusese intercalate nestematele acelea”. Deși, între timp, locul linotipurilor l-au luat calculatoarele, felul de a gîndi și de a proceda al personajelor a rămas, în mare, același.
A doua cauză a greșelilor o constituie deci (combinate) oboseala, rutina, hărțuiala, presiunea sub care corectorii lucrează, mai ales în momentul încheierii ediției. Vigilența lor scade tocmai cînd ar avea mai multă nevoie de ea: înaintea intrării la tipar, simptom care se manifestă nu numai cînd e vorba de ziare, ci și de alte publicații. Aproape invariabil, orice sfîrșit e grăbit.
Cititor de cărți și publicații din trecut și de azi, pe lîngă documentarea propriu-zisă, legată de o temă sau alta, colecționez greșeli și, mai nou, … erate. Iată una dintre acestea, scurtă, la care e imposibil să nu zîmbești: „La pagina 89, rîndul al 9-lea, în loc de: «nechezatul duios al canalului», se va citi: «al calului»”. („Curentul nou”, 15 decembrie 1905). Iată și una mai lungă, gospodărească: „în precedentul meu articol asupra pîinii (autor: Al. Ciurcu) s-au strecurat cîteva erori de tipar. în loc de «Hense» să se citească pretutindeni «Heuse». / Am scris că după ce se amestecă mălaiul, umflat în apă caldă, cu făină de grîu, să se adauge o cantitate mai mare de «maia» de făină și s-a tipărit «mălai» în loc de «maia». / Mîncarea de boabe de porumb prăjite și apoi fierte în lapte acru se numește în insulele de la Capul – Verde «dormido», nu «normido», iar în Brasilia se numește «congica», nu «codgica», cum s-a tipărit” („Curentul nou”, 23 mai 1920). în aceste erate se verifică toate explicațiile pe care le-am avansat pînă acum, plus una nenumită: ignoranța. Culegătorul sau corectorul nu e sigur pe cuvinte, și-atunci aproximează: Heuse devine Hense, maia – mălai, dormido – normido etc.
Greșelile se văd, deopotrivă, cu ochii și cu ochii minții. Cînd nu ești pe deplin treaz intelectualicește, orice absurditate pare posibilă: în loc de „miere” se va scrie „muiere” („Muiarea lui – Ioan Botezătorul, n.m. – era din odraslele copacilor și miare din flori sălbatece”, Varlaam, „Cazania”, ed.1991, p. 423), în loc de „sol” – „soi” („Dragostea pentru soiul natal intră în sufletul nostru, odată cu primele raze de soare, odată cu primul ciripit de păsărele” – Galaction, „Opere”, 9, p. 20), în loc de „odorat” – „adorat” („Senzațiunile adoratului nu reamintesc numai anotimpurile, ci și anumite întîmplări și localități în care pentru prima dată am mirosit anumite flori” – N. Leon, „Note și amintiri”, 1933, p.26), în loc de „loc” – „lac” („Pe urma unui mic pantof într-un lac de demult” – „Concordanța poeziilor lui Bacovia”, 1999, p. 280), în loc de „paza” – „pauza” („Rezerviștii – din Israel, n.m. – sînt convocați cîte o lună pe an, spre a contribui efectiv – antrenîndu-se periodic – la pauza granițelor” – „Națiunea”, 1-7 noiembrie 2006, p. 5.), în loc de „clasificate” – „clarificate” („Ce-am avut aici? Sesizarea a două gazete care au informat ministerul competent – cel al Apărării – că au intrat în posesia unor informații clarificate” – „Cronica Română”, 21 februarie 2006, p. 3), în fine, în loc de „bază” – „brazi” („Noi doi – Ștefan Andrei și Ion Dincă, n.m. – discutam și comentam unele măsuri absurde și unele afirmații necontrolate, stilul violent folosit în ultimii ani de Nicolae Ceaușescu care, secondat de Elena Ceaușescu, îi reproșa că el – Dincă, n.m. – , în calitate de coordonator al Ministerului Aprovizionării Tehnico-Materiale, risipește materii prime și materii de brazi” – „Flacăra lui Adrian Păunescu”, 12 – 26 ianuarie 2007, p. 23).
Pentru a fi și mai convingător, odată am să mă ocup de greșelile pe care le-am suferit eu însumi, strîngînd din dinți sau (mai rar) rîzînd cu toată gura. atunci, ca un chirurg neînduplecat, aprobat de toți lucrătorii care îi acordă o încredere nemărginită, taie tocmai acolo unde

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!