Edilii municipiului Onești vor să rezolve problema asigurării condițiilor pentru practicarea sporturilor – volei, handbal, baschet -, prin finalizarea, în acest an, a lucrărilor la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”. „Trebuie să ne concentrăm atenția pentru finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă «Nadia Comăneci». Prin finalizarea acestor lucrări, avînd condiții pentru practicarea sporturilor, vom putea investi și în echipele locale”, a declarat primarul Emil Lemnaru. El a arătat și situația actuală în care se zbat echipele oneștene, dar și perspectiva organizării unor competiții naționale”Echipa divizionară A de volei, CSS Onești, își dispută jocurile într-o sală școlară de sport, iar alte echipe organizează turnee la Tg. Ocna. Echipele de handbal din Onești își dispută jocurile la Bacău, Tg. Ocna, Adjud, chiar și la Buhuși, pentru că în Onești nu au o sală omologată. Liceul cu Program Sportiv «Nadia Comăneci» are un lot olimpic de gimnastică, iar concursuri mari de gimnastică nu s-au organizat niciodată în Onești. Putem crea condiții mai bune în pregătirea gimnastelor decît la Deva și putem aduce această echipă la Onești. Putem organiza mari competiții la box, haltere și alte sporturi. Avem și cinci licee și sperăm ca potențialul sportiv al Oneștiului să crească”, a mai spus Lemnaru.
Pentru finalizarea lucrărilor de construcție a Sălii Polivalente „Nadia Comăneci”, Consiliul Local Onești a aprobat angajarea unui împrumut de 1.500.000 lei. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.