Varietăți critice

Dispersii

Constantin CĂLIN

* Vorba „A critica, e ușor” se dovedește adevărată cînd încerci să lauzi. întotdeauna calitățile sînt mai greu de descris decît defectele. A lăuda e o artă subtilă și nobilă, de aceea nu-i la îndemîna oricui.

* Cea mai scurtă definiție a scrupulozității: „Să nu greșești nici în lucrurile mari, nici în cele mici” (Sirah 5, 18).

* Cînd apar Diavolii? Cînd ești obosit, bolnav, slăbit, către sfîrșitul perioadelor de abstinență (cum e postul) și de reconstrucție morală. Vin să-ți dărîme structurile interioare, să-ți ridiculizeze eforturile de a fi evoluat altfel decît cum le place lor. Meșteșugul pe care îl stăpînesc cel mai bine e șicana: cînd crezi că mai ai de făcut doar cîțiva pași pentru a te considera învingător în lupta cu tentațiile, îți pun piedică. Dar există Diavoli? înclin să răspund afirmativ. Am drept argumente propriile mele eșecuri spirituale, repetatele răvășiri în momentele de seninătate și „pace sufletească”. Presupun că au și alții, numeroși, dar într-o astfel de chestiune puțini sînt capabili să fie sinceri. Ajuns aci, ar trebui, poate, să fac un excurs prin literatura lui Dostoievski. Fiind grăbit, mai lesne mi-i să citez exemplul tulburător al lui Luther, care l-a înfruntat pe Diavol la Worms, scenă întîlnită la mai mulți autori: ” Luther ședea (transcriu din Carlyle, „Eroul ca preot”) traducînd un Psalm; era istovit de munca îndelungată, de boală, de posturi; atunci îi apăru înaintea ochilor, ca să-l împiedice din munca sa, un Chip groaznic și indefinit, pe care el îl luă drept Cel Rău. Luther sări în picioare cu o sfidare dușmănoasă; aruncă în stafie cu călimara și stafia pieri! Pata rămîne încă acolo (în odaia sa de lucru din castelul de la Wartburg – n.m.); ciudată amintire a multor lucruri!”. Diavolii există, desigur, numai pentru cei care, prin viața și activitatea lor, li se opun. în ceilalți, ei locuiesc confortabil, ca și cum n-ar exista.

* Se discută despre „solidaritatea ministerială”. Nimeni din cei auziți de mine n-a evocat, însă, exemple din trecut, să arate cum se exprima ea. Aș fi putut s-o fac trimițîndu-i la „Jurnalele Consiliului de Miniștri”, publicate în „Monitorul Oficial”. Cînd Consiliul lua hotărîri cu impact puternic asupra populației, ele erau semnate de toți membrii acestuia. La începutul anului 1916, de pildă, s-a hotărît revizuirea prețurilor maximale la articolele de primă necesitate. Chestiunea ținea de ministrul industriei și comerțului, dar fu asumată colectiv. Prin urmare, în „Monitor”, „Jurnalul” e semnat de Ion I.C. Brătianu, Em. Porumbaru, E. Costinescu, V.G. Morțun, Al.G. Radovici, Dr. C. Angelescu, Al. Constantinescu, I.G. Duca. Guvernele trebuie să funcționeze solidar. Cine are „obiecții de conștiință” n-are decît să demisioneze.

* Oscilațiile politicienilor sînt amplificate de oscilațiile jurnaliștilor.

* „Lumea” – scria biologul N. Leon, în „Note și aminitiri” – a început a se convinge de necesitatea unui regim alimentar rațional, dar n-a ajuns încă să-și dea seama de importanța regimului moral”: o viață ordonată care să evite agitațiile morale și fizice. „Fugiți, fugiți – cita el pe Victor Pauchet, autorul cărții <> (Rămîneți tineri) – ca de ciumă de societatea persoanelor agitate, atinse de nevroze, care poartă în ele contagiunea emotivă”. Și – adaug eu, cu experiența omului de azi – țineți-vă la distanță de televiziunile, revistele și ziarele care macină în gol, răscolesc scîrna, excită pînă la paroxism, tîmpesc. E-urile lor morale sînt mult mai periculoase decît cele din conserve și semipreparate.

* Aritmetica datoriilor nu coincide niciodată cu cea a creditelor.

* Deseori spun: „Dă-mi, Doamne, vorbele care-mi trebuie!” Cînd le am, asta înseamnă timp cîștigat. „Vorbele care-mi trebuie” sînt „cuvintele potrivite”, vii, adevărate, bune să lumineze o idee și s-o facă demnă de reținut.

* Fraza care mă scoate cel mai tare din sărite, pentru că sfidează adevărul: „România a reușit să facă progrese în toate domeniile”!

* în tinerețe am văzut de zeci de ori, reprodusă, statuia lui Vucetici care exprima ideea prefacerii săbiilor în pluguri, despre care, bineînțeles, atunci nu știam că e un imperativ biblic (Miheia 5, 3). âmi părea doar că ilustrează unul din marile deziderate postbelice. Nu știam, însă, nici că aceasă poruncă pașnică are și un revers: „Faceți din brăzdarele voastre săbii și din securile voastre lănci! Cel slab să zică <>” (Ioil, 4, 10). Trebuie deci să ținem seama de ambele fețe ale timpului: există un timp în care dominantă e nevoia de pace și un timp care obligă la război.

* E regretabil că religia creștină nu mai are fanatici: în absența lor se înmulțesc blasfemiatorii.

* în nopțile de insomnie descoperi toate durerile trupului și ale minții.

* Peste cîteva zile doctorul în istorie Ioan Mitrea, personalitate reprezentativă a Bacăului cultural, va împlini 70 de ani. Nu i-i dai: emană încă vitalitate. Merge iute de nu-l ajungi nici cu Yamaha. Vorbește repede încît abia poți să-l urmărești. Impetuos și sonor, critică în dreapta și în stînga. N-are timidități și ipocrizii de bătrîn. însă cel mai mult impresionează prin puterea de muncă. Stă și-n weekenduri la muzeu, program complet. Recent a scos al VI-lea număr din „Zargidava” (revistă pe care a fondat-o), – număr interesant, divers, care face loc și unor polemici. El se ocupă de tot ce privește apariția: strînge materialele, veghează la bunul mers al trebii în tipografie, se îngrijește de expediție. în fine, pe cînd alții, mult mai tineri, sînt obosiți, atoni și au tras obloanele peste curiozitate, el e încă avid de noutăți (publicații, simpozioane, sesiuni de comunicări, conferințe), nu numai de cele din propriul domeniu, ci diverse, din care își extrage energia.

* Calea vieții – calea muncii. Nimeni din cei auziți de mine n-a ev

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!