EDITORIAL Să mergem la vot

Redacția Ziarul de Bacău

Eduard ADAM

Recunosc, acum patru ani am făcut o mare greșeală că nu m-am dus să votez. Atunci nu mi-a păsat prea tare. M-a durut, însă, în următorii patru ani. Pentru că de fiecare dată cînd am văzut că sume imense din bugetul local, adică și din impozitul pe amărîta mea de Dacie și pe casa părinților, au mai intrat în buzunarele vreunui potentat, via Primărie, m-am trezit spunînd „cine Dumnezeu i-a votat pe ăștia”. Ei bine, atunci am înțeles de ce nu-i bine să-i las pe alții să hotărască în locul meu. Și nu m-am trezit doar o dată întrebînd același lucru. Semn, deci, că am avut neplăceri cu carul din partea actualilor gospodari ai urbei.

M-au enervat la culme cînd am văzut că pe străduța dinspre blocul meu n-au asfaltat niciodată în ultimii patru ani, decît de curînd, înainte de alegeri. M-a iritat la culme cînd am văzut cîte drumuri a făcut și telefoane a dat tata doar ca să obțină de la primărie cîteva bănci pentru spațiul verde din jurul blocului. Ce să mai zic: că m-au disperat semafoarele puse din metru-n metru și care-mi lasă impresia că cineva a fost mai interesat de o lucrare grasă, decît de fluidizarea traficului?! Că n-am înțeles de ce n-a asfaltat primăria strada din centrul orașului pînă acum, deși a avut timp berechet? S-a trezit însă acum municipalitatea, înainte de votare, să transforme centrul Bacăului în șantier.

Ei bine, revin și spun: nu am fost la vot, așa îmi trebuie. Așa or înțelege unii că se trăiește în Europa și au făcut și ei cum s-au priceput. Au avut banii mei și ai altora pe mînă, au făcut cum au considerat că-i mai bine. Pentru ei, cred, dar iarăși nu mai contează părerea mea. Trebuia să mi-o fi exprimat atunci cînd am avut ocazia.

Am, deci, suficiente motive să merg la vot. Și o să merg să-mi exprim opțiunea, fiindcă am înțeles că se poate schimba ceva în orașul ăsta al betoanelor, lipsit de identitatea și farmecul adevăratelor orașe europene, doar dacă eu și alții ca mine vor ieși din case și nu-și vor mai lăsa soarta în mîinile celor bucuroși că le-a zvîrlit unul cîteva milioane în sictir, ori că au primit mici și bere de ziua nu știu cărui baron.

Înainte să încep să scriu acest editorial, un coleg îmi spunea că nu am luat în calcul o altă variantă care ar putea apărea: să merg la vot, să-mi exprim opțiunea, dar să constat, la final, că voința mea n-a coincis cu a majorității. Ei bine, e un risc pe care mi-l asum. E dreptul fiecăruia să spună ce crede. Așa e democratic! E un gest pe care toți trebuie să-l facem, să punem acolo, în fruntea urbei, un om reprezentativ. Pentru că, pînă la urmă, e vorba despre reprezentativitate: să nu-ți fie rușine cu cel ajuns să te conducă pe tine și orașul în care trăiești.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.