Procesul de retrocedare pe Valea Muntelui se va relua curînd, datorită unor modificări legislative. „S-au făcut două modificări majore la Legea retrocedării. Prin prima se recunoaște dreptul de proprietate pe o suprafață de 100 hectare de teren agricol, dar cu condiția ca diferența pînă la 50 de hectare să fie reprezentată de fînețe sau pășuni. Pînă acum se puteau acorda numai 50 de hectare de teren arabil. Prin a doua modificare se recunosc tabelele de împroprietărire în baza Legii reformei agrare din 1945, scoase prin Legea 247, a retrocedării. Prin aceste schimbări, obiectul actului de control al Ministerului Agriculturii din 2005 a picat, pentru că s-a considerat că oamenii din tabele și-au primit pămîntul ilegal”, a declarat subprefectul Gheorghe Hură. Comisiile locale de retrocedare de pe Valea Muntelui vor fi chemate la discuții în vederea relansării procesului de punere în posesie a foștilor proprietari. Cele cinci comune unde retrocedarea a fost blocată sînt Palanca, Agăș, Asău, Brusturoasa și Comănești. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.