LUPTE GRECO-ROMANE / CAMPIONAT NAȚIONAL: Cea mai importantă competiție internă anuală, la lupte greco-romane, va avea loc astăzi și mîine la Sala Sporturilor din Bacău. Este vorba despre finalele Campionatului Național, concurs individual, la care Sport Club Municipal Bacău va intra pe saltea cu o trupă de calibru mare, pregătită să urce treptele podiumului. Vedeta concursului nu poate fi altcineva decît Eusebiu Diaconu, campionul european en-titre, medaliat cu argint și cu bronz la alte campionate mondiale sau europene și, bineînțeles, multiplu campion național. El a participat de curînd la un Grand Prix în Germania, dar la categoria 66 kg, dar acum va intra pe saltea la categoria lui, 60 kg.
Antrenorii Ioan Butucaru și Ion Șarban (SCM Bacău) au încredere că medaliile băcăuanilor vor fi pe măsura așteptărilor. în lupta pentru acestea vor intra Constantin Bulibașa, Bogdan Zaharia, Vasilică Dobrea, Mihai Ungureanu (categoria 55 kg), Andrei Nohai (66 kg), Gheorghiță Iordache (74 kg), Sorin Tașcă, Mihai Botez, Cătălin Matache (84 kg), Luca Celini (96 kg), Iulian Făghian (^96 kg).
Ieri seară a avut loc ședința tehnică, prilej cu care a avut loc și tragerea la sorți a meciurilor. Programul competiției este următorul: sîmbătă între orele 9-13 și 16-19 (categoriile 55, 60, 74, 96 kg), duminică / 9-14 (categoriile 66, 84, ^96 kg). (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.