RECURS LA ISTORIE

O națiune numeroasă

• Românii din Ungaria – victimele maghiarismului (1)

Panonia – patria românilor

Cuvîntul România nu este o creație a timpurilor moderne, și nici a celor medievale, ci a celor antice. Acesta a fost pus în circulație din vremea în care Imperiul roman era condus de către Constantin cel Mare, atunci cînd a schimbat capitala statului respectiv de la Roma la Bizanț. Atunci împăratul a numit așezarea cu expresia Roma nea, adică Roma cea nouă. Expresia – formată dintr-un cuvînt latin și altul grecesc – prin evoluția ulterioară s-a referit la noua așezare urbană, apoi la teritoriul imperiului și locuitorii care populau partea răsăriteană a statului respectiv. în Evul Mediu termenul se referea la populația românească prezentă și activă în: Dalmația, Slovenia, Serbia, Panonia, Banat, Crișana, Maramureș, zonele de la izvoarele Tisei, Vistulei, Prutului, Nistrului, Ceremușului, la ținuturile Moldova, Transilvania, Țara Românească, Valea Timocului, Macedonia, sudul Dunării, litoralul Mării Negre.
Procesul de formare a poporului român prin conviețuirea daco-romană și iliro-celtică în Panonia a început din vremea conducerii statului roman de către Octavian Augustus, primul „imperator” al Romei. Atunci, legiunile romane au obținut primele mari victorii asupra dacilor, locuitori permanenți ai Panoniei, și „au extins granița provinciei Illiria pînă la malurile Dunării” panonice.
Multe dintre așezările urbane și rurale ale Ungariei zilelor noastre își au originea din vremurile stăpînirii statului dac asupra Panoniei și a conviețuirii daco-romane, celto-illire romane în această zonă a Europei. Limba latină a fost cea a comunicării dintre locuitorii permanenți ai acestor teritorii cu mult timp înaintea sosirii rătăcitoarelor triburi maghiare.
Răspîndirea credinței creștine în rîndurile marilor comunități umane a consolidat și mai mult folosirea limbii latine, apropierea și conviețuirea oamenilor indiferent de apartenența lor etnică. Societatea creștină a timpurilor respective a fost una umană, fără ură, discriminare și „autonomie teritorială”. Fraternitatea omenească era principiul călăuzitor și diriguitor al societății creștine din acele vremuri lipsite de regi, împărați „apostolici”, politicieni udemeriști și bande politice provocatoare de luptă și dihonie între oameni, sub pretextele apartenenței la etnii, religii, partide politice diferite, care determină înrăutățirea vieții oamenilor.

Mărturii științifice asupra realității din Panonia
premergătoare cotropirii maghiare

După anul 271 autoritatea carpilor s-a extins asupra întregului spațiu geografic stăpînit odinioară de Burebista. Venind de la nord și de la est, aceștia au luat locul autorităților romane în Panonia, Dardania, Dacia romană, păstrîndu-și autoritatea la estul și sudul Carpaților.
Consecințele coabitării daco-romane pe aceste teritorii au fost prezentate de către Priscus din Panion, în anul 448, în calitate de însoțitor al ambasadorului imperial la Attila, care avea sediul militar și politic în zona centrală a Panoniei. Pe întregul teritoriu parcurs, acesta a întîlnit oameni care practicau activități economice, sociale, culturale, religioase, aveau case, gospodării, pregăteau hrană, băutură din mied, păstrau obiceiurile, tradițiile, activitățile, limba daco-romanilor – latina vulgară. Marcellinus a descris și el în termeni similari situația. La curtea lui Atilla se vorbeau limbile: hunică, germană, latină, ansonă. Populația întregului spațiu geografic arătat era organizată sub forma „romaniilor populare”, dependente de „Romania cea mare”, cu centrul politic la Constantinopol.
învingătorul avarilor care își exercitau autoritatea asupra populației autohtone din Panonia, Carol cel Mare, cu ajutorul pontifului Romei – Leon al III-lea, a reorganizat pe teritoriul respectiv 6 episcopate pentru lumea creștină de aici. Manuscrise și documente păstrate în arhivele secrete din Cetatea Eternă au consemnat faptul că: „în Panonia, magistrații erau latini, iar limba vorbită era cea a romanilor” în epoca premergătoare agresiunii săvîrșite de maghiari asupra românilor și slavilor trăitori de secole pe zonele străbătute de Tisa, Dunăre și afluenții acestora.
Au fost menționate numeroase centre urbane și rurale, unele dintre ele fiind chiar sedii episcopale. Funcționau aici mănăstiri și biserici creștine îndrumate de mai mulți episcopi. La sediile acestora se păstrau numeroase manuscrise ale operelor clasicilor literaturii latine. Locuitorii păstrau conștiința descendenței daco-romane.
Am studiat și microfilmat manuscrisul intitulat „Despre starea bisericii din Panonia”, în care este descrisă evoluția societății românești din zonă în perioada stăpînirii hunice și pînă la formarea statului, deosebit de agresiv, al maghiarilor. Onomastica Gal și Gall, vestigiile băilor romane, asemănătoare celor de la Pompei, descrise de contele Marsigli, alte centre arheologice demonstrează continuitatea românilor pe aproape întregul teritoriu al Ungariei zilelor noastre cotropit prin lupte crîncene cu strămoșii românilor și săvîrșirea celor mai oribile crime împotriva acestora. (Va urma) (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)oniei, și „au extins granița provinciei

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!