CU OCHII PESTE GARD

Recesiunea ostaticilor mintali

• de la Chișinău la Orhei

Doru CIUCESCU

Am avut ocazia să parcurg distanța de aproximativ 60 de kilometri dintre Chișinău și Orhei în cadrul unei excursii gratuite organizate pentru participanții la o conferință internațională care a avut loc la Universitatea Tehnică a Moldovei. Era o zi de sfîrșit de mai, căduroasă ca una din luna lui cuptor. Autocarul ne aștepta în fața „ospătăriei” studențești. Nu toată lumea terminase de servit masa de prînz și, în așteptare, universitarii se adăposteau fie în răcoarea produsă de instalația de climatizare a autocarului, fie la umbra unor copaci. Eu am preferat fotoliul din spatele șoferului și am început să răsfoiesc săptămînalul independent „Democrația” din 30 mai, din care mi-a atras atenția un paragraf din articolul „Alegeri în postcolonialism” scris de Valeriu Saharneanu: „Scurta revenire la începutul anilor ’90 la valorile românești, la istoriografia națională au fost curmate prin recesiunea ostaticilor mintali ai fostului imperiu sovietic. De la respingerea primului imn al Republicii Moldova <> și pînă la lichidarea județelor cu denumire românească a unităților teritorial-administrative – totul face parte din aceeași operă: menținerea Basarabiei în zona de influență rusească, alături de Transnistria, unde ocupația colonială este directă. Sprijinite financiar și logistic, reziduurile s-au transformat în forță politică, ce în 2001 au luat în stăpînire statul. Fidelă misiunii pe care o are, această forță administrată mintal de șapte ani insistă în două lucruri: să înlăture în sistemul educațional limba română și istoria românilor și să construiască, să lustruiască și să păstreze monumentele regimului colonial din grijă ca nu cumva cei ce vin în urma noastră să se dumirească cine sînt, care le este identitatea sau să uite cine le este stăpînul”.
…în sfîrșit, autocarul s-a urnit din loc, a ieșit din campusul universitar direct pe strada Studenților, la prima intersecție a virat spre dreapta și a intrat pe Calea Orheiului. Drumul era suficient de bine presărat cu gropi – moștenire sovietică – pentru a menține starea de veghe acelor călători care ar fi preferat o siestă acompaniată de un pui de somn în locul vizionării din fuga autocarului a unui peisaj relativ plat, prăfuit, unde numai cireșii cu rod în pîrg dădeau rare pete de culoare vie.
…Surpriză de proporții! în fața ochilor a apărut un peisaj contrastant cu relieful Basarabiei, care a trezit brusc interesul universitarilor din autocar. Intrasem într-o vale adîncă și îngustă, cu versanți stîncoși abrupți, avînd înălțimea de peste 100 de metri, cu fundul ocupat de albia unui pîrîu cu apă cristalină, denumit Răuț. în acel loc, pîrîul ocolea un promontoriu, formînd o meandră în formă de ac de păr cu lungimea de circa 300 de metri și lățimea la bază de maximum 100 de metri. Autocarul a parcat în fața unei clădiri fără etaj, cu arhitectură modernă de beton și sticlă, care adăpostea muzeul „Orheiul Vechi”. Ghida ne-a invitat, atît în românește, cît și în rusește (pentru universitarii ruși și ucrainieni) să urcăm pe promontoriul care avea aspect de fortăreață naturală, pe un drum săpat în stîncă. După circa o jumătate de oră de urcuș am ajuns lîngă o clopotniță rudimentară, care marca locul cel mai înalt de pe vîrful destul de plat. Acolo am aflat de la ghidă că dealurile de pe malul Răuțului sînt fragmente din podișul de calcar sarmatic. Pe versanții abrupți se pot vedea urmele tuturor epocilor de la sarmațian încoace. Săpăturile arheologice au descoperit numeroase vestigii materiale din istoria omenirii, cel mai vechi fiind din epoca de piatră (30 000 ani î.e.n.). Apoi, am coborît pe un alt traseu, care a trecut printr-o peșteră în care am văzut o bisericuță formată din naos, pronaos și, chiar, un pridvor. ânăuntru, un călugăr vindea lumînări, icoane și alte articole bisericești. Cînd l-am întrebat ce limbă vorbește, el mi-a răspuns simplu: românește. Sărmanul călugăr! în singurătatea din peșteră nu era la curent cu limba moldovenească inventată de unii „ostatici mintali fostului imperiu sovietic”, ca Victor Stepaniuc sau Vasile Stati, autorul „Dicționarului moldovenesc – român” editat la comanda guvernanților comuniști de la Chișinău.udențești. Nu toată l

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!