Titlurile SIF au revenit în atenția investitorilor la Bursă
La finele ședinței de ieri, 10 iulie, la Bursa de Valori, indicele general al pieței BET-C a stabilit un nou maxim istoric, reușind să depășească pragul de 7.000 de puncte și să închidă cu un plus de 1,45%. Tendința puternic ascendentă din piață este subliniată și de faptul că un număr de 8 titluri au închis la nivelul maxim admis de regulament, iar vedetele zilei au fost titlurile din segmentul industriei chimice – Amonil Slobozia (AMO) și Azomureș Tîrgu Mureș (AZO), scînteia creșterii interesului investitorilor pentru aceste titluri fiind tranzacția realizată de Romferchim, care a renunțat la toată participația deținută la Amonil.
Prima parte a ședinței a fost domintă de tranzacțiile cu titlurile AMO, care în piața principală au acumulat un rulaj valoric total de peste 2,72 de milioanede lei, la care s-au mai adăugat și tranzacțiile din piața Deal, cu un pachet de 52 de milioane de acțiuni, în valoare de 2,5 milioane de lei. în total s-au transferat peste 8% din capitalul social al companiei, iar cursul a închis la cotația de 0,0560 lei/acțiune (plus11,33%), cu toate că o bună parte a ședinței s-a tranzacționat la maxima de 0,0578 lei/acțiune fără a avea oferta afișată la vînzare. De același tratament au avut parte și titlurile AZO, care au închis cu un pas de cotare mai jos față de maxima zilei, la 0,2250 lei/acțiune, cu un plus de 14,21% și pe un volum de tranzacționare de peste 5 milioane de acțiuni.
Titlurile SIF au revenit în centrul atenției în ultima parte a ședinței, SIF Oltenia (SIF5) cumulînd, pînă la final, cel mai ridicat rulaj în piața principală, la peste 5,09 milioane de lei. Au fost secondate de titlurile SIF Moldova (SIF2), cu un rulaj de 4,88 de milioane de lei. în schimb, la nivelul cursului de tranzacționare evoluția cea mai bună s-a înregistrat în dreptul titlurilor SIF Transilvania (SIF3), cu o creștere de 4,41%, la 2,8400 lei/acțiune.
Evoluții bune au înregistrat și titlurile bancare, aici remarcîndu-se titlurile Banca Transilvania (TLV), cu o creștere de 2,87% la cotația de închidere de 0,8950 lei/acțiune, pe fondul unui rulaj valoric de 3,33 de milioane de lei.
în segmentul petrolier, evolutia în piață a fost una mixtă. Dacă titlurile Petrom (SNP) au închis pe o ușoară apreciere, de 0,88%, la 0,5750 lei/acțiune, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au suferit o ușoară corecție, de 0,40%, închizînd sub pragul de 0,1000 lei/acțiune. De remarcat și evoluția ascendentă a titlurilor Rompetrol Well Services (PTR), care au închis pe un plus de 4,27%, la 2,4400 lei/acțiune, ieri fiind ultima zi în care se mai puteau cumpăra acțiuni pentru a participa la majorarea de capital, data de înregistrare fiind stabilită pe 13 iulie 2007. în ședința de astăzi, titlurile PTR vor avea limită de tranzacționare suspendată, iar prețul matematic la care ar trebui să se corecteze ar fi 1,6300 lei/acțiune. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.