Inspectoratul de Concurență Bacău organizează vineri, 13 iulie, la Onești, seminarul pe teme de actualitate în domeniul concurenței economice, cu tema „Reguli de concurență comunitare aplicabile în România”. Seminarul are loc în cadrul Proiectului „Program 2007 – promovarea culturii concurenței – componentă a politicii concurenței”. Acțiunea – am aflat de la inspectorul de concurență coordonator Gheorghe Pașcanu – va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Onești (sediul vechi), de la ora 11,00, și se înscrtie în cadrul celor care au drept obiectiv aplicarea legislației românești la principiile și regulile Uniunii Europene în domeniu. „în cadrul seminarului – a precizat Gheorghe Pașcanu – specialiști ai Inspectoratului de Concurență Bacău vor prezenta principalele direcții prevăzute de Legea concurenței, precum și un material privind legislația secundară în domeniul concurenței aplicată în România”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.