Valori de patrimoniu

„Protectorii” românilor

* Memoria documentelor (9)

Ioan Tudor-TROTUȘANU

* „Valoarea jafurilor otomane (tributuri, „mucarer”, bijuterii, grîne, copii, turme de oi, cirezi de vite, herghelii de cai ș.a.)) este aproape imposibil de calculat (pentru secolele XV – XIX)” declară mulți specialiști, buni cunoscători ai zbuciumatei istorii din spațiul românesc în ultima jumătate de mileniu. âmpreună cu celelalte două imperii care ne încorsetau teritoriul (austro-ungar și ruso-țarist), pagubele, sub diferite forme, ar atinge valoarea enormă a peste 14 000 de tone de aur!

Relatările referitoare la arhive și tezaure românești ajunse în cel de-al treilea imperiu (cel otoman) în secolele XV – XIX apar mai rar și mai puțin în paginile ziarelor, în toate etapele la care ne-am referit. Nu pentru că nu ar fi existat asemenea scurgeri de valori „spre Stambul”. Nu întîmplător, în vocabularul limbii noastre au pătruns, de ceva vreme, cuvinte ca: haraci, ciubuc, bairam ș.a., care reflectă anumite realități care au existat (iar unele năravuri „balcanice”, cum le spun unii, continuă pînă în zilele noastre, cum ar fi: lingușirea, pîra sau tentația de a mitui în anumite scopuri, încălcînd și legile în vigoare. Nu mă voi referi la cifre deja menționate în pagini de istorie).
Pe drept cuvînt, se spune că valoarea aurului (dat ca tribut sau „mucaret”, pe timpul fanarioților), a bijuteriilor, pietrelor prețioase, a numărului de copii obligatoriu de predat în fiecare an! pentru oastea marelui sultan, predarea cantităților de grîne, a cirezilor de vite, turmelor de oi, hergheliiolor de cai ș.a., care luau drumul spre înalta Poartă împreună cu peșcheșul destinat dregătorilor imperiului turcesc, sau fanarioților – care îl slujeau cu slugărnicie, sînt aproape imposibil de calculat. Cititorul secolului al XXI-lea se poate întreba, cu uimire: cum a ajuns sabia originală, folosită de Ștefan cel Mare și Sfînt, viteazul domnitor de pe tronul Moldovei între anii 1457 – 1504, în vitrina și în păstrarea unui muzeu istoric turcesc?!
Multe alte întrebări nu-și găsesc răspunsuri oficiale, mai ales în această ultimă jumătate de mileniu din istoria noastră, din cauza „grijii” celor trei imperii care ne-au înconjurat, după cum se spune, „din toate părțile”, stînjenindu-ne libertatea și evoluția firească a unei populații dotată din toate privințele – harnică, inteligentă, pricepută, cu spirit de inițiativă, însă îngrozitor de naivă în momentele critice în relațiile cu populațiile care s-au grăbit, „în valuri”, să ne deranjeze în vetrele strămoșești, în perioada la care ne referim.
Indiscutabil, românii nu știu să învețe din lecțiile istoriei. De aceea, unele momente dezastruoase sînt nevoiți să le retrăiască din cînd în cînd, pripindu-se în a lua unele hotărîri, fără a fi fost cazul. De frica unui Bicilis, care a arătat romanilor, după războiul din anii 105 – 106 e.n., locul sub rîul Sargetia unde Decebal și-a ascuns o parte din marele tezaur dacic, după multe secole se grăbesc să umple, pentru o „liniște discutabilă”, pe dregătorii lacomi ai înaltei Porți cu un număr enorm de pungi cu monede de aur. Politicienii români, în 1917, urmași din aceeași populație, hotărăsc ducerea Tezaurului Național în Imperiul Rus „spre păstrare”. Culmea ironiei, acolo se afla deja o provincie anexată samavolnic, cu așezări românești (Basarabia, ocupată în 1812). Să ne mai mire lăcomia dregătorilor turci (sau a fanarioților, care îi slujeau cu o slugărnicie bolnăvicioasă!), atunci cînd erau stimulați cu intrigi iscusite, predarea tuturor bunurilor care li se ofereau de către „cozile de topor” doritoare de glorie și mărire, în dauna celor de același sînge și neam cu ei?! Un asemenea climat tulbure a dus și la apariția raialelor în spațiul românesc (raiaua otomană a Tighinei ș.a.), cedarea de către Imperiul Semilunei a Bucovinei (aranjament dezavantajos pe seama românilor, cu celălalt imperiu – austro-ungar) deși nu avea acest drept conform capitulațiilor, în 1775. Tot în dauna românilor a urmat aranjamenmtul otomanilor cu Imperiul Rus, prin cedarea – în 1812 -, a Basarabiei. Iată cum, datorită lipsei de unitate am ajuns un fel de „zonă de schimb și de aranjamente” între cele trei imperii care se considerau (culmea ironiei!) „protectoare” ale tuturor românilor! (Va urma). l (austro-ungar și ruso-țarist)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!