Cătălina CHIFU
Inundațiile și dezastrele din 2005, frecventele alunecări de teren nu reușesc să stopeze furturile de material lemnos. în inconștiența lor, oamenii continuă să-și devasteze propriile păduri chiar cu riscul ca muntele golaș să o ia la vale peste locuințe.
Jaful din pădurile private a luat proporții, după cum o confirmă și ultimul control făcut de Inspecția Silvică și de Vînătoare, care a descoperit că 29 de proprietari au reușit să radă, în doar cîteva luni, 13 hectare de pădure de rășinoase din comuna Blăgești. Pădurea de molid a fost retrocedată în perioada 2001-2002 și nici nu ajunsese la vîrsta maturității. „Este o suprafață de 13,1 hectare, pădure de molid în vîrstă de 30 de ani. în iarnă a fost topită, culcată la pămînt. Nici nu era la vîrsta maturității, a fost pusă pe foc, folosită pentru încălzire. Toate cele 13 hectare au fost rase, nu mai e în picioare un copac din acea specie”, spune Mihai Florescu, inspectorul șef al ISV. Inspectorii au mers în control la sesizarea unor localnici din comună. Doar cu un proprietar însă s-a putut sta de vorbă, care a recunoscut că a tocmit un căruțaș pentru a-i căra lemnul. ISV a întocmit 29 de acte de infracțiune cu autori necunoscuți, urmînd ca Poliția să stabilească dacă proprietarii sînt sau nu vinovați de jaful din propriile păduri. Volumul arborilor tăiați ajunge la circa 2.400 mc iar valoarea prejudiciului se apropie de 197.000 lei noi. „La miile de hectare defrișate pînă acum, 13 ha sînt, așa, o pată de culoare mai aparte. A crescut 30 de ani și a fost pusă la pămînt într-o iarnă. Mai grav este că situația, la acest moment, pune în pericol căile de comunicații și tot satul, a crescut riscul la inundații și alunecări de teren”, spune Mihai Florescu.
După retrocedări, potopul
în județul Bacău, proprietățile private se întind pe 75.000 de hectare din care doar 41.000 sînt date în pază. „34.000 de hectare sînt în bătaia vîntului. Din acestea, 12.000 sînt defrișate integral, cea mai mare parte în perioada 2001 – 2004. Diferența este în curs de defrișare, în diferite stadii – 30 – 40 – 50 la sută. în proprietatea statului, nu avem asemenea situații. Dacă un arbore e lipsă, se plătește din buzunarul pădurarului. Pe proprietatea privată, altfel stau lucrurile. Eu cred că oamenii nu sînt sănătoși la cap. Dealul acela defrișat e oglinda comunei. Nu se gîndesc la ce risc se expun acum. Peste tot unde sînt defrișări, o ia muntele la vale, iar pericolul la inundații crește”, spune directorul Direcției Silvice, Gheorghe Savu.area prejudiciului se apropie de 197.
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.