Sauna
Eugen VERMAN
Mi-am cumpărat un birou pentru calculator. Un birou pe care mi-l doresc de ceva vreme. Adevărul e că mobilierul din lemn a cunoscut, ca preț, o ascensiune care ustură din ce în ce mai mult la buzunare. Am strîns, deci, banii necesari și am mers la magazinul cel mai apropiat, magazin, desigur, specializat în astfel de mărfuri. Adică, la doi pași de casa mea. în Piața centrală a Bacăului. Un magazin mare, luminat din toate părțile – natural – unde se vînd și covoare, astea la parter, iar la etaj mobilă de bucătărie, canapele și alte produse de acest fel, inclusiv biroul meu pentru calculator. Spun „biroul”, deoarece era singurul, gata montat, adică prins în șuruburi și alte de-astea, frumos, funcțional. Prețul – 245 lei. Adică, pensia pe o lună, a soției… O tînără vînzătoare – subțirică, jovială, prietenoasă – m-a întîmpinat imediat. în fapt, nu m-a întîmpinat numai lucrătoarea amintită ci, imediat după ce am urcat cele cîteva scări, am fost „luat în primire” de o căldură înăbușitoare, o căldură, cel puțin pentru mine, insuportabilă. O adevărată saună. „Puteți lucra aici, pe căldura aceasta?”, a fost întrebarea mea, firească. Fata a dat din umeri, n-a spus nimic. Și n-a fost una dintre zilele acelea cînd te topeai și în mijlocul cîmpului! Cum o fi lucrat atunci cînd afară erau peste 40 de grade, mi-e și teamă să mă gîndesc. Am întrebat-o de aer condiționat, da, avem ferestrele deschise, mi-a spus cu toată seriozitatea… Am luat biroul, cu vecinul Titi Miron, și am plecat cît am putut de repede, gîndindu-mă la vorbăraia noastră vizavi de „condițiile” create de angajatori pentru angajați…iv biroul meu pentru calculator. Spun „biroul”, deoarece era singurul, gata montat, adică prins în șurub
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.