Cu ochii peste gard

Simbolurile comunismului

* Monumentele ocupantului sovietic se clatină

Doru CIUCESCU

în zilele de 26 și 27 aprilie ale acestui an a fost mutat „Monumentul eliberatorilor (sovietici) orașului Talllinn”, eveniment care a ținut și va continua șă țină treaz interesul opiniei publice. O mare mulțime de tineri demonstranți, aparținînd etniei ruse și purtînd steaguri ale Rusiei, s-a opus schimbării locației acestui monument din centrul capitalei estoniene într-un cimitir de la periferie. Tinerii erau din cartierul Lasnamea, un fel de ghetto al vorbitorilor de limbă rusă. Printre sloganurile strigate în acele zile era și „Jos Ansip”, aluzie la faptul că primul-ministru estonian Andrus Ansip a declarat că „toate monumentele care comemorează ocupația sovietică vor fi mutate”. în timpul evenimentelor s-au spart vitrinele unor magazine de lux sau geamurile unor bănci, motiv pentru care președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, i-a numit pe demonstanți drept „vandali”.
Sub impresia acestui eveniment, după nici patru săptămîni priveam contrariat monumentul „Eliberarea” situat în mijlocul pieței Națiunile Unite din zona centrală a Chișinăului. Un pilon paralelipipedic înalt, din piatră, atrăgea atenția trecătorilor asupra statuii de bronz a unui soldat sovietic crăcănat, sprijinit cu mîna dreaptă într-o spadă cu vîrful în jos și avînd ochii ațintiți asupra spatelui alegoriei victoriei Armatei Roșii – o statuie tot din bronz a unei femei cu brațele larg desfăcute, parcă dorind să-și ia zborul de pe postament. Tocmai ieșisem din hotelul „Chișinău”, unde fusesem cazat. Lîngă mine se găsea universitarul basarabean Ion Carteputredă, care mă invitase la o plimbare de seară prin orașul celor șapte coline. Am traversat bulevardul Costache Negruzi prin pasajul subteran și am luat direcția bulevardului Ștefan cel Mare și Sfînt. După aproximativ 50 de metri am ajuns în fața hotelului „Național”, unde am simțit nevoia să mă opresc:
– La acest hotel am fost cazat în anul 1979, cînd se numea „Inturist”.
– înseamnă că, tot atunci, ați remarcat și monumentul „Eliberarea”, realizat în anul 1977 de sculptorii Lazăr Dubinovschi și Naum Epelbaum.
– în vremurile acelea gîndeam, dar nu aveam curajul să spun că statuia soldatului sovietic eliberator, cu ghilimelele de rigoare, reprezenta, de fapt, soldatul sovietic ocupant. Știam acest adevăr de la tatăl meu, care a primit ordinul „Coroana României” în grad de cavaler pentru faptele de vitejie de pe frontul de răsărit…
– Nu vă faceți probleme de conștiință. Nici estonienii nu și-au exprimat în mod public dorința de a muta „Monumentul eliberatorilor (sovietici) orașului Talllinn” din centrul orașului decît după ce au aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004.
– Rezultă că monumentul „Eliberarea” va fi mutat din centrul Chișinăului numai după ce Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană?
– Poate nici atunci. Oricum, guvernanții noștri comuniști vor continua să vegheze la buna întreținere a memorialelor Armatei Roșii, așa cum le dictează șefii lor de la Moscova. Ba, chiar recent s-au gîndit să cheltuiască cîteva milioane de lei pentru a ridica o nouă statuie de acest fel pe malul Nistrului.
– Totuși, n-am văzut statui ale lui Lenin la Chișinău.
– N-ați fost la pavilionul internațional de expoziții Moldexpo. Acolo încă se poate vedea un Lenin scund, grăsuț, bătrîn, care are nevoie, parcă, să se sprijine cu o mînă de stînca din spate pentru a se menține în picioare; într-un cuvînt, un Lenin cu față umană. Pînă în anul 1991 această statuie a fost plasată pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, în fața clădirii Guvernului. Doriți să o vedeți?
– Nu, mulțumesc.
– Atunci v-ar interesa monumentul funerar al lui Aleksei Ilici Bielski – erou al Uniunii Sovietice?
– Nici vorbă!
– Dar, dacă vă învit să vizitați monumentul ridicat în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea – Teodorovici, decedați în urma unui accident rutier petrecut în România în anul 1992, mă mai refuzați?
– Dimpotrivă. Nu știam de existența unei asemenea statui.
– Monumentul este opera sculptorului Iurii Canașin și a fost ridicat în anul 1999.
… Peste mai puțin de o oră de mers am ajuns pe strada Alexei Mateevici la numărul 77. Se înserase. Bolta cerească era dominată de strălucirea Luceafărului. Greieri nevăzuți începuseră un adevărat concert. în semiobscuritatea creată (încă nu se aprinseseră becurile iluminatului public) am văzut un postament scund din granit, peste care un bloc de marmură albă servea de soclu pentru două statui din bronz apropiate. Pe postament erau gravate două cuvinte: „Ion – Doina”. Mi se părea că asist la o ascensiune spre Luceafăr a celor doi artiști care l-au cîntat atît de minunat pe Mihail Eminescu.
– Costurile pentru relizarea acestui memorial au fost suportate din fonduri private, m-a informat profesorul Carteputredă.
– Nici nu mă așteptam ca guvernul comunist de la Chișinău să ridice statui unor artiști care au militat prin cîntec pentru apropierea de România a Republicii Moldova, l-am completat eu pe universitarul chișinăuan.

supra statuii de bronz

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!