Pilde de înțelepciune
Dan PERȘA
Pilde de înțelepciune există la tot pasul, greu e să avem răbdarea să privim spre ele și să ne însușim înțelegerea lor. Multe din ele ne scapă deseori, poate pentru că nu au puterea de-a ne impresiona. Dar, dacă le păstrăm în minte, într-o clipă de grație le putem afla tîlcul, rostul, semnificația și astfel, dintr-o dată, descoperim un giuvaer a cărui frumusețe era cît pe-aci s-o irosim. Eugen Ionescu a scris, în tinerețea lui zvăpăiată, pe cînd scria în românește și deci aparținea literaturii române (mai tîrziu, plecat în Franța, a scris în franceză, devenind un scriitor al literaturii franceze), un volum care se intitula „Nu”. în unul dintre eseurile cărții se înverșuna să-l facă praf și pulbere pe Tudor Arghezi. L-a criticat în fel și chip pe-o sumedenie de pagini, făcîndu-i poezia cu ou și cu oțet. Pentru ca, în final, să spună cam așa: atîta l-am citit pe Arghezi și-am spus vrute și nevrute despre el, încît acum am început să-l cunosc și m-am îndrăgostit de poezia lui!
Concluzia nu e greu de tras. Ajungem la iubire prin cunoaștere. Ceea ce urîm, urîm deoarece ne este străin. Este de ajuns să ne adîncim asupra unui subiect, sau să ne străduim să cunoaștem o persoană, pentru a ajunge s-o îndrăgim. Acest efort de a ne apropia lucrurile puțin cunoscute, sau oameni pe care abia îi știm, ne poate aduce dragostea, o îmbogățire cu una dintre cele mai frumoase resurse ce se află în noi. Așa ne putem apropia lumea, învăluind-o într-un sentiment frumos. despre
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.