Avers & Revers

Civilizație și spirit

Dan PERȘA

„Lumea” (civilizație, mentalitate, cultură) s-a preschimbat profund în ultimul secol. Cunoscută și cartografiată integral, planetei i s-au spulberat surprizele. Nu mai e nici un spațiu de descoperit în geografia ei. Singurele-i mistere (prezentate pe orice CD – dovadă că omul are nevoie de aceste mistere), sînt monstrul din Loch Ness, Yeti, cele cîteva fotografii de „OZN”-uri, diavolul din Jersei… Mister înseamnă, aici, teritorii necunoscute. Iar ele s-au redus aproape la nimic și sînt lipsite tot mai mult de interesul oamenilor, nefiind aproape de loc credibile. Planetele din imediata noastră vecinătate ne sînt cunoscute. Cine s-ar mai încumeta astăzi să scrie despre o civilizație venusiană? S-ar face de rîs. Cu cît a înaintat cunoașterea pozitivistă, cu cît mai bine a fost cartografiată Terra, sistemul solar și cosmosul, sursele imaginației au regresat, deși la început știința părea să ofere un nou avînt imaginației. Trăim, pe zi ce trece, într-o lume tot mai secătuită din acest punct de vedere. Și de ce, mă rog, ar fi importante imaginația, visul, închipuirea? Pentru că ele, la rîndu-le, sînt surse ale spiritualității omenești… Astfel, desacralizarea s-a desăvîrșit. Trăim într-o lume aparent mult mai sigură pentru om, deoarece în întregime ea este creația omului (nu a naturii sau a lui Dumnezeu), dar de ce oare cei mai mulți dintre oameni au sentimentul că trăiesc într-o lume străină lor și că această lume ar fi mai potrivită roboților? Trăim înstrăinați într-o lume pe care noi înșine am construit-o… A fost un interval nefiresc de scurt de timp în care s-au produs aceste prefaceri. Concomitent cu desacralizarea, vedem în jur o furnicăruială de mașini, aproape haotică. Mașini care ne duc încotro? Drept urmare mentalitatea, sensibilitatea, sentimentele, dorințele ni s-au modificat. Literatura e nevoită să-și adapteze mijloacele la complexitatea opacă a fenomenelor, la noul cadru de existență al oamenilor, la noul lor mod de a fi și, mai ales, la noua dimensiune lăuntrică a omului, una foarte redusă și calitativ întristătoare față de cea care a fost. Cînd Ray Bradbury scria Farenhait 471, vorbind despre cărțile arse în piețele publice, el intuia atributele civilizației în care vor trăi oamenii peste cîteva zeci de ani, adică astăzi. Ce e drept, cărțile nu au fost arse efectiv în piețele publice, dar de fapt acest lucru s-a petrecut. Acum, marea literatură zace în agonie… Aș vrea o lume astfel alcătuită, încît libertatea noastră interioară să nu sufere, încît să avem în noi înșine toate darurile spiritului. O lume lăuntrică liberă, în permanentă creație, așa cum universul e în permanentă germinație. -R ră interioară să nu sufere, încît să avem în noi înșine toate darurile spiritului. O lume lăuntrică liberă, î

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!