Cătălina CHIFU
Medicii de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău au făcut, ieri, publice cazurile disperate a două bătrîne, una din Bacău și alta din Tîrgu Ocna. Bolnave, diagnosticate cu demență avansată, cele două femei au fost abandonate de familii în Secția de Psihiatrie. Bătrînele au nevoie de grija celor apropiați, însă nimeni nu mai vrea să știe de ele. Medicii s-au hotărît ieri să dea publicității datele de identificare ale femeilor, cît și ale copiilor care și-au lăsat mamele în spital. „în mod obișnuit, noi asigurăm confidențialitatea numelui, însă aceste două cazuri sînt mai speciale. Au familii, copii, care, deși au fost anunțați de noi, de Poliție, de Serviciul de Protecție Socială, au refuzat să vină la externare. Din acest motiv vom face publice numele și toate datele pe care le avem și ne asumăm răspunderea pentru acest lucru. Cerem sprijinul comunității, instituțiilor, presei”, a fost apelul făcut de șefa Secției Psihiatrie, dr. Carmen Covrig.
Cine sînt rudele
Uricaru Eugenia, de 78 de ani, din Bacău, este una din cele două femei abandonate în spital. Ea a fost adusă la Chirurgie cu plăgi la membrele inferioare. Două luni a stat internată, fără ca nimeni din familie să dea un semn de viață. Bătrîna a fost preluată, de pe 10 iulie, de medicii de la Psihiatrie care au diagnosticat-o cu demență mixtă pe fond de vîrstă. „Cu ajutorul Poliției am reușit să identificăm fiul femeii, care se numește Uricaru și locuiește în Mărgineni, în gazdă, într-un bloc vizavi de Poliție, la familia Ghiurcă Laurențiu”, spune dr. Covrig. Forcoș Georgeta, de 72 de ani, din Tîrgu Ocna (str. Viitorului 14), a fost adusă la Psihiatrie de fiica ei care a solicitat stabilirea diagnosticului și întocmirea dosarului pentru persoană cu handicap. „Ulterior, fiica a refuzat să o externeze, nu a venit nici să o vadă. A sunat doar și a anunțat că e în Italia. L-am identificat, cu ajutorul Poliției, pe fiul femeii, care este salariat al CFR Mărășești. Nu știa că mama e în spital, dar nici după ce a fost anunțat nu a venit să o externeze. De pe 10 iulie este internată. De pe 25 iulie, cînd a venit tomografia, femeia nu mai necesita spitalizare. Noi am anunțat și Poliția, și Oficiul pentru Protecție Socială că familia refuză să o ia acasă, dar nimeni nu poate face nimic. Aceste persoane sînt cu demență avansată, pensionare amîndouă, care au nevoie de îngrijire din partea familiei. Or, rudele le-au abandonat și încasează pensia. Dacă femeile aveau certificat de persoane cu handicap, însoțitorii se alegeau cu dosar penal și riscau închisoarea dacă le abandonau”, arată dr. Covrig. Medicii ridică și problema costurilor pe care trebuie să le suporte unitatea cu spitalizarea celor două bolnave. Numai cazarea ajunge la 100 de lei/zi, la care se adaugă și costul medicației. 25 iulie, cînd a venit tomografia, femeia nu mai necesita spitalizare. Noi am anunțat
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.