Renunțarea la demnitate
• Memoria documentelor (12)
prof. Ioan Tudor-TROTUȘANU
Așadar, problema arhivelor românești, a celorlalte valori de patrimoniu național care au luat calea străinătăților de-a lungul multor veacuri, nu poate fi o chestiune închisă în sine însăși. Voi continua aserțiunile pe aceast temă fiindcă unele păreri care circulau în rîndul intelectualilor moineșteni, prin anii ’50 ai secolului trecut, merită cunoscute datorită valabilității și actualității lor, din perspectiva preocupărilor statului nostru, prin organele sale abilitate și specializate, care trebuie să acționeze pentru recuperarea arhivelor și tezaurelor „rătăcite” în afara granițelor țării. Se considera atunci, în mod firesc (inclusiv de către personalitățile la care m-am mai referit), că presa trebuie să sprijine permanent statul în acțiunea dificilă de recuperare a acestor valori.
în legătură cu acest subiect deosebit, cît și cu cei ce se implicaseră nemijlocit în elucidarea lui, grupul de intelectuali moineșteni „călcau pe nervii” acelor trepăduși cu un oarecare pospai de cultură care se amestecau în probleme la care nu se pricepeau și erau manevrați cu ușurință de către grupuri interesate în privința „însăilării” a tot felul de „societăți mixte în domeniul exploatării petrolului” (spre exemplu). Iar situația se repeta fără vreun avantaj pentru România, în tot felul de domenii de activitate. Dar nimic nu se compara cu aprecierile (făcute în surdină) despre „românul democrat internaționalist aflat vremelnic în funcții de răspundere”, pe care „îl freca” permanent grija de a nu deranja, de a nu supăra cumva pe străini, chiar și atunci cînd aceștia, fără jenă, vînturau tot felul de teorii dușmănos-propagandistice și deosebit de jignitoare la adresa poporului român, luate din arsenalul otrăvit al horthysmului sau panslavismului și condamnate în atîtea rînduri de personalități de prestigiu, în frunte cu istoricul de renume mondial Nicolae Iorga. Din cauza unor astfel de oameni ajunși în funcții de răspundere – susțineau moineștenii – s-a ajuns la catastrofalul an 1940, cu Diktatul de la Viena, pierderea unei treimi din teritoriul românesc (cu ocuparea samavolnică a Bucovinei de Nord, a Insulei Șerpilor, Basarabiei) de către imperiul lui Stalin, iar sub presiunea fascismului european a fost cedat Cadrilaterul și am intrat în război.
în rîndul acestor „internaționaliști” se conturase deja ideea că România, în efortul de a recupera valorile care, în diferite perioade, se „rătăciseră” pe meleaguri străine, „se va alege praful de pe tobă”, iar locuitorii vor rămîne și mai săraci decît fuseseră. Prin urmare, mai bine s-ar renunța la astfel de inițiative. Deși plătiți din bugetul nostru de stat, aceștia nu se identificau cu interesele țării pe care, chipurile, o slujeau. în schimb asistau pasivi, ca de altfel și străinătatea, la spectacolul deplorabil al exilării în Siberia a
familiilor de români din Bucovina de Nord și Basarabia, pentru a fi mai apoi înlocuite cu populații ruso-fone. Ca o culme a ironiei, în unele ziare și în cadrul unor grupuri de interese întîlnim asemenea idei absurde în privința recuperării valorilor noastre de patrimoniu. Iată cum vedea profesorul moineștean Ion Nacu chestiunea în cauză: „România – statul care ne reprezintă, nu poate și nu va putea să renunțe la acțiunea de recuperare a valorilor de patrimoniu care îi aparțin, <
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.