Lazio – Dinamo 1-1
S-a termninat 1-1. Un rezultat bun pentru dinamoviști, însă, la fel de înșelător. Dinamo a încheiat la egalitate, 1-1, prima manșă din „dubla” cu Lazio Roma, din ultimul tur preliminar al Ligii Campionilor. Speranțe pentru retur ar fi, însă, italienii au demonstrat de atîtea ori că sunt în stare să revină, chiar și în deplasare. Așadar, pe „Olimpico” din Roma, trupa lui Mircea Rednic a obținut un punct mare, dar care nu-i asigură nici pe departe calificarea mult visată. Cu siguranță că returul de la București se anunță a fi și mai dificil. Partida din capitala Italiei a început într-un ritm furibund cu o posesie a balonului covîrșitoare în dreptul echipei italiene, care a reușit să o țintuiască minute bune pe Dinamo în jumătatea sa de teren. După un sfert de oră de joc, Ballotta a greșit la o minge plouată în careu, însă Dănciulescu nu a putut profita. Pe contraatac, lazialii au fost aproape de reușită, Rocchi finalizînd printr-un șut la colțul scurt, respins în corner de Loby. Prima ocazie a dinamoviștilor s-a convertit în gol, Danciu reluînd cu capul în vinclu centrarea venită din banda stîngă, marca Cristi Pulhac. După deschiderea scorului, Lazio a forțat egalarea dominînd o echipă care deja începea să nu mai conteze în faza ofensivă. Lobonț și-a început recitalul. Ștefan Radu a comis henț în careu, în minutul 37, oferindu-i pe tavă adversarului șansa golului egalizator. Rocchi a executat, „Pisica” din poarta lui Dinamo s-a întins și a scos în corner, ajutîndu-și echipa să intre în avantaj la pauză. Lazialii au început tare și partea secundă, reușind să egaleze după nici zece minute de joc prin Mutarelli, care l-a învins pe Lobonț printr-o lovitură de cap bine plasată. Din minutul 72, Lazio a evoluat in zece jucători, după ce Valon Behrami a fost eliminat de pe teren, în urma unui fault dur asupra lui Adrian Cristea. Lazio a rămas, în minutul 87, în nouă jucători după ce și Massimo Mutarelli a fost eliminat pentru cumul de cartonașe. Nici Dinamo nu a terminat meciul în 11 jucători, Lucian Goian fiind eliminat, în minutul 90, pentru cumul de cartonașe. Lazio Roma: Ballotta – Scaloni, Stendardo (De Silvestri ’46), Cribari (Kolarov ’24), Zauri – Behrami, Ledesma, Mutarelli – Mauri (Del Nero ’64) – Pandev, Rocchi. Antrenor: Delio Rossi.
Dinamo: Lobonț – Blay, Năstase (L. Goian ’32), Șt. Radu, Pulhac – Adr. Cristea, Ropotan, Izvoranu, Zicu (Oprița ‘8, Chiacu ’74) – Dănciulescu, Cl. Niculescu. Antrenor: Mircea Rednic.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.