E timpul roadelor pămîntului, al fructelor, al tulburelului și pregătirii conservelor de iarnă. A fost un an secetos, dar bogăția pieței nu lasă să se vadă asta. Poate, doar prețurile, prea pipărate și ardeiate. Țăranii se plîng că au muncit mult să scoată o recoltă cît de cît mulțumitoare, că au cărat apă cu butoatele ca să își ude straturile, fiindcă Dumnezeu le-a dat vara asta cam puțină ploaie. E drept că munca la pămînt e grea, dar parcă nici în alți ani, mai mănoși, roadele nu săreau singure de pe cîmp pe tarabă. Samsarii cu ghiuluri și brățări de aur nu se plîng de nimic, fiindcă singura lor muncă a fost să îi convingă pe producători să le vîndă marfa la prețuri de en-gros și să o revîndă, iar apoi să își numere încasările. Că, vorba aia, au și ei certificate de producător, deși nu se știe de unde.
Una peste alta, piața de frumoasă, e apetisantă, te îndeamnă să îți pui la muncă imaginația de bucătar pentru cele mai năstrușnice experimente culinare. Căci, pentru cei cărora le place într-adevăr să gătească, bucătăria e un spațiu unde poți fugi foarte ușor de stresul cotidian. Și un bun prilej de a le face surprize simple și gustoase celor dragi.arii cu ghiuluri și brățări de aur nu se plîng de nimic, fiindcă sing
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.