Toamna de după secetă

Administrator

E timpul roadelor pămîntului, al fructelor, al tulburelului și pregătirii conservelor de iarnă. A fost un an secetos, dar bogăția pieței nu lasă să se vadă asta. Poate, doar prețurile, prea pipărate și ardeiate. Țăranii se plîng că au muncit mult să scoată o recoltă cît de cît mulțumitoare, că au cărat apă cu butoatele ca să își ude straturile, fiindcă Dumnezeu le-a dat vara asta cam puțină ploaie. E drept că munca la pămînt e grea, dar parcă nici în alți ani, mai mănoși, roadele nu săreau singure de pe cîmp pe tarabă. Samsarii cu ghiuluri și brățări de aur nu se plîng de nimic, fiindcă singura lor muncă a fost să îi convingă pe producători să le vîndă marfa la prețuri de en-gros și să o revîndă, iar apoi să își numere încasările. Că, vorba aia, au și ei certificate de producător, deși nu se știe de unde.
Una peste alta, piața de frumoasă, e apetisantă, te îndeamnă să îți pui la muncă imaginația de bucătar pentru cele mai năstrușnice experimente culinare. Căci, pentru cei cărora le place într-adevăr să gătească, bucătăria e un spațiu unde poți fugi foarte ușor de stresul cotidian. Și un bun prilej de a le face surprize simple și gustoase celor dragi.arii cu ghiuluri și brățări de aur nu se plîng de nimic, fiindcă sing

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.