Prefectura și Comisia Județeană pentru Egalitate de Șanse Bacău organizează marți cea de a doua ediție a sesiunii de comunicări „Cuplu și/sau carieră în contemporaneitate”. Evenimentul are loc de la ora 11.00, la sala de spectacol a Teatrului Municipal Bacovia. „în acest an aducem în atenție familiile care pleacă în alte state, în căutarea unei stabilități financiare și profesionale, efectele acestui fenomen asupra copiilor, delicvența juvenilă, consumul de droguri, abandonul școlar și, implicit, asupra cuplului, urmărindu-se mediatizarea serviciilor publice pentru copii și părinți”, a declarat Carmen Cioltan, purtător de cuvînt la Prefectura Bacău. La dezbatere vor participa reprezentanții tuturor instituțiilor publice cu responsabilități în domeniu, ai organizațiilor nonguvernamentale care desfășoara proiecte independent sau în parteneriat public-privat pentru acești copii, consilieri școlari, elevi și părinți, precum și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe. Manifestarea are și un scop umanitar, donațiile participanților urmînd a se concretiza în obiecte de vestimentație pentru cei 20 de tineri seropozitivi, rezidenți ai Centrului „Pinochio” din Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.