Guvernul a alocat, recent, 10 miliarde de lei vechi pentru Termon CT SA Onești, firma de termoficare din municipiu, în vederea modernizării sistemului de producere și furnizare a energiei termice în sistem centralizat. Banii au ajuns deja la Onești, iar bugetul local al municipiului va fi rectificat în mod corespunzător, sens în care Primăria a pregătit deja un proiect, ce urmează să fie aprobat în ședința de vineri, 21 decembrie, a legislativului local. Alte 15 miliarde de lei vechi sînt așteptate și de la Agenția Română pentru Conservarea Energiei (ARCE), banii fiind destinați pentru lucrările la noul sistem de distribuție a energiei termice, pe orizontală, și pentru contorizarea individuală. “Dacă fondurile de la ARCE vor veni în timp util, probabil că în Consiliul Local Onești va fi înaintat un singur proiect de rectificare bugetară, care să includă ambele sume – ne-a declarat Marcel Iordache, administratorul unic al Termon. Cu acești bani, am putea să spunem că vom ieși cu bine din această iarnă și că nu vom avea prea multe probleme în lunile următoare”. (George MARTIN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.