Iubitorii culturii engleze, precum și cititorii Bibliotecii Județene „C. Sturdza” din Bacău, au ocazia să ia contact cu cîteva dintre cărțile valoroase aflate în generosul depozit al instituției. În holul mare al Bibliotecii Județene, pasionații de poezie pot găsi creațiile unui W.B. Yeats, George Eliot, William Blake, în ediții originale englezești, la fel și romanele lui George Orwell,Thomas Hardy, sau Walter Scott, fără a mai vorbi despre opera unui Shakespeare. Nu lipsesc cîteva zeci de volume din alte domenii de activitate, binențeles o fărîmă din fondul instituției. Din punct de vedere enciclopedic, cei interesați pot admira în vitrinele din hol dicționare dintre cele mai variate: Dictionary of sociology, Dictionary of politics, Dictionary of Botany, Encyclopedia of the Unexplained, Webster’s Encyclopedia, Wordsword Dictionary, precum și cărți de istorie, geografie, lingvistică sau sociologie. Toate, evident, în limba engleză. „Am ales o temă culturală pentru a promova una dintre colecțiile pe care le avem în posesie. Chiar dacă cei care frecventează biblioteca cunosc o bună parte dintre ele, totuși credem că cei ce trec pentru prima oară pragul acestui lăcaș de cultură vor avea curiozitatea sau interesul de a răsfoi ori a citi aceste cărți existente în depozitul bibliotecii noastre”, ne-a declarat Gabriela Murariu. (Constantin GHERASIM)
„Itinerariu britanic” la Biblioteca Județeană
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.