Din orfelinat, la Centrul de Integrare a Tinerilor Betania, apoi la o carieră de succes în aviație, până în finala Românii au Talent. Aceasta este povestea Aurei Marcu, o fostă beneficiară a Centrului de Integrare pentru tinerii proveniți din centrele de plasament.
Când Aura a venit pentru prima dată la Asociația Betania, așa cum spune chiar ea, exista în interiorul ei o revoltă, multe gânduri și teamă de necunoscut, dar și o perseverență pe care o întâlnim adesea aici, în centrele Betaniei. Este acea dorință a oamenilor care, indiferent de poziția sau statutul lor, își doresc să își depășească condiția și să meargă mai departe.
Dintr-o personalitate răzvrătită, Aura s-a transformat într-o tânără puternică. Și-a urmat studiile și visul: acela de a ajunge cât mai sus, atât la propriu, cât și la figurat.
Astăzi, Aura este însoțitoare de zbor, iar povestea ei nu se oprește aici. Ne-am mândrit cu ea și pe scena Românii au Talent, unde a primit la preselecții Golden Buzz – încă o dovadă că, atunci când îți conștientizezi puterea interioară, niciun factor exterior nu îți mai stă în cale.
Aura a ajuns până în marea finală, dar cel mai important lucru este că a devenit un exemplu pe care îl amintim adesea în centrele noastre.
Există oameni care nu trec prin viața altora întâmplător. Există oameni care aleg să se oprească, să privească, să asculte și să întindă o mână acolo unde poate, altădată, nimeni nu a întins-o.
Asociația Betania nu este doar o organizație. Este un spațiu al vindecării, al solidarității, al inimilor care bat împreună pentru cei vulnerabili.
Vă mulțumesc pentru implicare, pentru omenie și pentru curajul de a rămâne aproape de cei care au nevoie. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru întâlnirea noastră și pentru oamenii care aleg să fie sprijin real, nu doar cuvinte.
Recunoștință profundă și gând bun.
Aura Marcu
O poveste care continuă
De-a lungul anilor, sute de tinere au trecut prin acest program și au pornit la drum cu un start pe care altfel nu l-ar fi avut niciodată. Fiecare dintre ele este o poveste de curaj, de reconstrucție și de posibilitate.
Pentru unii dintre noi, normalitatea este un privilegiu, dar pentru ele, normalitatea trebuie învățată, construită și sprijinită. Iar Asociația Betania continuă, de peste 30 de ani, să facă exact asta.
Transformă vulnerabilitatea în oportunitate. Contribuie astăzi la programul Betania pentru integrarea tinerilor și redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Betania.
În același timp, dacă reprezinți o companie sau lucrezi într-o firmă care dorește să se implice, există posibilitatea direcționării a până la 20% din impozitul pe profit prin completarea formularului 177.


Felicitari si mult succes Aura !!! Felicitari si mult succes Betania !!!