~2 min lectură • 2 comentarii

Exploatare ilegală de balast în comuna Buhoci: două firme, prinse în flagrant de inspectorii Apelor Române

Redacția Ziarul de Bacău

O exploatare ilegală de agregate minerale pe terasa râului Siret a fost descoperită de inspectorii Administrației Bazinale de Apă Siret, în urma unui control desfășurat pe 24 martie 2026, în extravilanul comunei Buhoci. Două societăți sunt vizate după ce au fost surprinse în flagrant în timp ce desfășurau activități fără autorizație. Potrivit unor surse, cele două firme sunt Helgra Decora SRL, firmă în insolvență, cu sediul în același imobil cu mai multe firme controlate de baronul de Neamț, Ionel Arsene, și Eucris SRL, din Bacău, deținută de un român stabilit în Australia.

Potrivit reprezentanților ABA Siret, lucrările de extracție se desfășurau fără niciun fel de acte de reglementare, iar materialele erau transportate ulterior pentru valorificare în incinta unei firme din aceeași localitate. Inspectorii susțin că nu este vorba despre un caz izolat, ci despre o activitate organizată.

Măsurătorile efectuate la fața locului indică proporțiile semnificative ale intervenției: o suprafață de aproximativ 6.400 de metri pătrați a fost afectată, iar volumul de agregate minerale extras ilegal este estimat la circa 23.500 de metri cubi. În plus, în urma excavărilor, pânza freatică a fost interceptată pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați.

În zonă au fost identificate și depozite de material rezultat din decopertare, însumând aproximativ 2.800 de metri cubi, amplasate în apropierea perimetrului exploatat.

Reprezentanții instituției atrag atenția că astfel de intervenții afectează grav mediul, punând în pericol echilibrul ecosistemelor acvatice și resursele de apă. Având în vedere amploarea și caracterul ilegal al activității, cazul a fost înaintat organelor competente, fiind formulat un denunț penal.

Administrația Bazinală de Apă Siret anunță că va continua controalele.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. N
    Nicu
    25 martie 2026, 18:16
    0

    Ce descoperit la putorile astea, balastierele astea sunt de cativa ani in care si-au luat spaga la termenele stabilite, e una langa sosea, nu a vazut nimeni din cauza comisioanelor, exact ca tovarasii de la garda de mediu care stau ascunsi ca sobolanii prin birouri nu cumva sa vada cum ard pajistile si vegetatia de pe malurile paraielor din tot judetul, nu cumva sa isi miste burtile prin teren sa merite si ei macar un leu din salariul pe care il primesc la fel ca si trantorii de la apele romane.

  2. a
    adrian
    26 martie 2026, 06:30
    0

    Are ABA curaj de cand e Buzoianu ministra? Cat o tine?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.