Luptă pe viață și pe moarte pentru șefia AOTPP

Redacția Ziarul de Bacău

• președintele AOTPP, Vasile Luncanu, spune că instanța de judecată a ratificat excluderea din asociație a grupării Petrea și, totodată, schimbarea statutului organizației • Cătălin Petrea susține că totul este o minciună sfruntată și că el rămîne șeful AOTPP

Luptele interne din cadrul Asociației Operatorilor de Transport Public Privat (AOTPP) au luat, cel puțin din punct de vedere al președintelui Vasile Luncanu, sfîrșit. „Instanța de judecată a ratificat procesul verbal prin care Cătălin Petrea și Marin Dană au fost excluși din asociație. Totodată, a fost admisă și modificarea statutului asociației, dar și schimbarea sediului acesteia, de la Valea Budului la Bacău. În acest moment, în AOTPP mai sînt șase firme: Trans Lia, Anges Trans, Alin Trans, Fabimar, Gusticris și Valdiem. Societățile Autohertz și Sauer au fost excluse din asociație”, ne-a declarat Luncanu. Acesta a recunoscut, însă, că aceiași judecători băcăuani au respins ordonanța președințială prin care AOTPP a solicita nici mai mult, nici mai puțin, decît excluderea autobuzelor lui Petrea și Dană de pe traseul 17. Interesant este, însă, faptul că, de partea cealaltă, Cătălin Petrea a susținut că schimbarea lui din fruntea AOTPP este „doar o minciună sfruntată. Dacă Judecătoria luat o astfel de decizie trebuia să știm și noi de ea, dar o asemenea problemă nu s-a discutat. Am avut, ce-i drept, proces cu Luncanu, pentru că au cerut să fim scoși de pe traseu, dar au pierdut. AOTPP a fost înființat de mine și de Dană și sînt, în continuare, președintele asociației”. Amintim că neînțelegerile dintre cele două grupări au apărut în momentul în care s-a pus problema organizării de către administrația Sechelariu a licitației pentru concesionarea traseelor de transport public de călători din oraș. Petrea și Dană au preferat să bată palma cu cei de la „Transport Public” și au circulat o perioadă chiar sub sigla acestora, în timp ce gruparea Luncanu a pornit lupta cu fosta conducere a Primăriei. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.