• clasat primul pe municipiul Bacău, Bîrzu nu a prins decît locul al șaptele pe județ • vicepreședintele îi acuză pe organizatorii scrutinului intern că au „dirijat” voturile
Ilie Bîrzu, consilier local și vicepreședinte al PSD Bacău, susține acuzațiile de fraudă electorală formulate săptămîna trecută de Dumitru Sechelariu. Bîrzu ne-a confirmat aseară afirmațiile fostului primar, cum că vicepreședintele ar fi fost privat de voturile colegilor săi de partid. Acuzele lui Bîrzu se îndreaptă spre comuna Sascut, unde, oficial, a obținut zero voturi, deși, susține el, unii colegi i-au declarat că l-au votat. „Cei care au organizat alegerile au dorit să dirijeze voturile, ca să iasă cine trebuie. În timp ce eu nu am luat la Sascut nici un vot, unii candidați necunoscuți au luat acolo 2.000 de voturi”, a declarat Bîrzu. El este membru fondator al PSD Bacău, fiinde printre cei care, în 1992, l-au urmat pe Iliescu în FDSN-ul de atunci.
Pentru desemnarea candidaților la alegerile generale din acest an, PSD a organizat alegeri preliminare, desfășurate pe data de 5 septembrie. Bîrzu s-a clasat pe primul loc în municipiul Bacău, cu 574 de voturi, față de numai 530 ale următorului clasat, Viorel Hrebenciuc. Pe locul întîi în Bacău, la nivelul județului, Ilie Bîrzu s-a clasat abia al șaptelea. „Cel care a cîștigat alegerile în municipiu nu poate fi pe locul șapte pe județ. Dacă ar fi fost corecte alegerile, eram în primii trei. Sînt foarte dezamăgit, mă așteptam la altceva. Și membrii de partid sînt la fel de dezamăgiți, pentru că sperau ca PSD să propună altfel de parlamentari, care să-i reprezinte”, ne-a mai spus Ilie Bîrzu.
De organizarea alegerilor din partid s-a ocupat președintele executiv Gabriel Vlase, care a și candidat, tot pentru lista de la Camera Deputaților. El nu a dorit să comenteze acuzele aduse de colegul său de partid, dar a precizat că nemulțumiții au avut la dispoziție un termen de contestație, drept de care nu au uzat. (Florin POPESCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.