• cei doi fruntași umaniști vor candida la Senat și, respectiv, Camera Deputaților ca independenți • ei vor fi susținuți de filiala băcăuană a PUR, care a ales această soluție, după ce a refuzat alianța cu PSD
Partidul Umanist din România (PUR), filiala Bacău, a lansat ieri candidaturile reprezentanților săi pentru Parlament. Din cauză că umaniștii băcăuani au refuzat să participe la alegeri pe liste comune cu PSD, candidații PUR vor concura ca independenți. Astfel, pentru un loc de senator va candida Gabriel Berca, vicepreședintele organizației PUR Bacău și consilier local ales pe listele acestui partid. Pentru Camera Deputaților, PUR va susține candidatura lui Ionel Palăr, vicepreședinte al județenei umaniste și consilier județean din partea aceluiași partid. Candidatura celor doi a fost anunțată ieri, într-o conferință de presă, de primarul Romeo Stavarache, președintele Organizației Județene a PUR. „Noi ne urmăm calea noastră, de a da semnalul unei noi generații de politicieni”, a afirmat Stavarache. El a preconizat că, în campania electorală ce va urma, PUR și candidații independenți pe care-i va susține nu vor ataca persoane și partide, ci programe și idei. „Vrem să vedem cum vor recepționa băcăuanii votul uninominal”, a mai spus președintele umaniștilor din județ.
Gabriel Berca a apreciat că alianța cu PSD, decisă la București, a pus organizația locală în dificultate și, de aceea, PUR Bacău a ales decizia susținerii unor candidați independenți. „Semnalul nostru e că această nouă generație politică trebuie să-și spună cuvîntul. Este primul pas spre votul uninominal”, a spus Berca.
Ionel Palăr a apreciat că cel mai mare atu al său și al colegului său este că n-au făcut politică pînă acum, deci „nu avem nimic de ascuns”. Candidatul a mai declarat că, din această atitudine a umaniștilor, de a nu se alia cu PSD, are de cîștigat electoratul, care va vedea că „nu l-am trădat”.
În cazul cînd cei doi vor accede în Parlament, nu vor face parte din vreun grup parlamentar al unui partid, ci din cel al independenților. „Vor apăra interesele băcăuanilor, nu ale unui partid”, a promis președintele Romeo Stavarache.
Gabriel Berca s-a născut pe 12 iunie 1968, în județul Gorj. A absolvit Universitatea Politehnică din București, a lucrat patru ani ca proiectant robinete industriale, iar în ultimii cinci ani a activat în mediu privat.
Ionel Palăr s-a născut pe 16 august 1972 la Secuieni, Bacău, și a absolvit Marketing-ul, la Universitatea Bacău. În perioada1992-1994, a lucrat ca agent de vînzări, iar pînă acum, ca director la două firme private. Palăr este coproprietar la Clinica Medicală „Luxor”. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns