În lipsa unei strategii pentru județul Bacău, PSD a decis să o adopte pe cea concepută la nivelul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) și a patronatelor locale. Pentru aceasta, conducerea social-democraților băcăuani a organizat o conferință de presă, în deschiderea căreia deputatul Viorel Hrebenciuc, vicepreședinte al organizației județene, a afirmat că PSD are programe pentru fiecare județ în parte. Hrebenciuc și-a negat propriile afirmații cîteva minute mai tîrziu, cînd a recunoscut că strategia de dezvoltare a județului este creația Camerei și a patronatelor locale, conduse și de reprezentanții altor partide. „Problemele județului Bacău nu au culoare politică. La aplicarea acestei strategii îi invităm să participe pe toți specialiștii, indiferent de culoarea lor politică”, a spus Hrebenciuc. Pentru prezentarea strategiei de promovare a județului Bacău a fost ales Doru Simovici, vicepreședinte al PSD și președinte al CCIA. El a propus reactivarea Consorțiului de Dezvoltare Locală și a promis crearea unui colectiv „care să stabilească o strategie pe termen mediu și lung”.
Despre economia județului, Viorel Hrebenciuc a opinat că este viabilă, singurele probleme fiind la industria petrochimică, unde ar fi nevoie de o restructurare, și la industria confecțiilor, unde se pare că patronii intenționează să mute mai spre est producția în sistem lohn. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns