• primarii, viceprimarii și consilierii locali și județeni ai Alianței D.A. s-au reunit într-o ligă care să le protejeze interesele • pentru a depăși blocajul mediatic la nivel național, care a fost creat de PSD, liberalii și democrații își propun, în cadrul campaniei electorale, să stea cît mai mult de vorbă cu oamenii
Aleșii locali reprezentînd Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Democrat (PD) s-au reunit într-o structură care să le apere mai bine interesele. „Liga Aleșilor Locali PNL-PD” cuprinde toți membrii din județul Bacău a celor două partide, care au fost aleși în funcții la alegerile locale din iunie: 31 de primari, 42 de viceprimari, 460 de consilieri locali și 12 consilieri județeni. Prin crearea acestei organizații, reprezentanții din administrația locală ai Alianței D.A. vor să contracareze piedicile puse în calea activității lor de membrii Partidului Social Democrat (PSD). „Pentru orice ne propunem să realizăm avem nevoie de fonduri. De fiecare dată, însă, ne lovim de cei de la Consiliul Județean, care întîrzie distribuirea fondurilor. La acest capitol, se întîmplă și foarte multe nereguli, ceea ce ne împiedică să ducem la bun sfîrșit activitățile pe care ni le-am propus”, s-a plîns Viorel Miron, primarul din Comănești.
Structura de conducere a ligii cuprinde un președinte, patru vicepreședinți și șase secretari coordonatori pe zone geografice. Viorel Miron, primarul liberal al Comăneștiului, a fost ales în funcția de președinte. El va fi secondat de vicepreședinții Constatin Mihăilă, primarul din Hemeiuși, și Mihaela Bădic, tînăra primăriță din Helegiu, din partea liberalilor, și de consilierul județean Silviu Bondor și Viorel Olariu, primarul de la Coțofenești, ca reprezentanți din partea Partidului Democrat. În funcțiile de secretari coordonatori vor acționa, ca reprezentanți ai liberalilor, consilierul local de la Bacău Petrișor Botezatu, Valerian Vreme, consilier județean, precum și primarul Lipovei, Costel Baciu. Secretarii democrați sînt Neculai Talabă, primarul din Urechești, cel de la Roșiori, Petru Matei, și Carmin Herciu, primarul de la Mărgineni.
Conducerea Alianței D.A. din județul Bacău a decis ca toate problemele ce vor apărea în activitatea aleșilor locali să fie semnalate de consilierii județeni cu ocazia fiecărei întîlniri a acestora. „Liga Aleșilor Locali îi va repartiza cîte o zonă fiecărui consilier județean. Acesta va trebui să ia legătura cu primarii, viceprimarii sau consilierii de acolo, pentru a afla toate obstacolele care apar în activitatea lor. Apoi, în fiecare ședință a Consiliului Județean, consilierii județeni ai PNL și PD vor aduce în atenția colegilor de la celelalte partide respectivele probleme”, a susținut Silvian Ionescu, secretar executiv al Biroului Permanent al Partidului Democrat.
În afară de ameliorarea activității reprezentanților locali ai Alianței D.A., Liga își propune să se implice și în organizarea campaniei electorale. Liberalii și democrații intenționează să strîngă un milion de semnături pentru susținerea candidaturii la președinție a lui Theodor Stolojan, din care aproximativ 50.000 ar trebui să provină din județul Bacău. „Lupta electorală se desfășoară în exterior, prin intermediul mass-media și al contactului direct cu oamenii, și în interior, prin încercările PSD de a acredita ideea că Alianța D.A. nu va rezista. Am rezistat, ba, mai mult, iată că alianța «PSD cruce PUR» se confruntă acum cu această problemă. Sîntem supuși unui blocaj media la nivel național, deoarece televiziunea și majoritatea ziarelor sînt aservite pesediștilor”, a spus fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, Ioan Chiriac. El a fost numit șeful de campanie al PNL-PD în județul Bacău, ai cărei copreședinți sînt deputatul liberal Valeriu Gheorghe și deputatul democrat Vasile Nistor. Chiriac va fi coordonatorul a cinci departamente responsabile de organizarea luptei electorale. Participanților la întîlnirea de la Ateneu le-a fost prezentat pe scurt și programul de guvernare alcătuit de Alianța D.A., care se axează pe cinci mari priorități: mediul de afaceri, educația, sănătatea, protecția socială și agricultura și dezvoltarea rurală. (Oana ALBU)
Lasă un răspuns