Unul dintre cei mai înverșunați luptători împotriva regimului comunist, preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, va fi prezent la Bacău sîmbătă, 2 octombrie, ora 14.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru a susține o conferință cu tema „Ortodoxie și românism”. Alături de cel care a suferit 21 de ani din cauza torționarilor din vremea lui Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, vor mai fi prezenți părintele Amfilohie Brînză, profesorul Marcel Petrișor și scriitorul Răzvan Codrescu. Cu această ocazie va fi lansat numărul din luna septembrie al revistei „Rost”, consacrat filosofului Constantin Noica și Școlii de la Păltiniș. Manifestarea este organizată de Asociația Romfest XXI, Revista „Rost”, și revista „Credința Ortodoxă”. Intrarea va fi liberă. (Constantin GHERASIM)
Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa va conferenția la Bacău
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.