Ascensiuni duhovnicești

Ținta desăvîrșirii noastre

• trăirea vieții autentice în Hristos n „Fiți desăvîrșiți precum Tatăl ceresc desăvîrșit este” (Matei 5, 48)

Prin actele mîntuirii obiective realizată de Fiul lui Dumnezeu întrupat s-a restabilit raportul dintre om și Dumnezeu, raport ce constă într-o continuă ascensiune și transcendere a noastră spre intima comunicare a Sfintei Treimi cu noi, în Duhul Sfînt. Adevărata spirtitualitate sau viață duhovnicească este apropriată firii noastre prin Mîntuitorul Hristos (In. 8, 46; Evr. 4, 15), pentru că spre o astfel de viață a fost creat primul om la starea căruia ne-a ridicat Domnul Iisus prin Jertfa Sa. La această viață „în duh și adevăr” (In. 4, 24), ne cheamă Mîntuitorul prin învățătura Sa dumnezeiască, mai ales prin îndemnurile Predicii Sale de pe Muntele Fericirilor, unde Domnul pune accent nu numai pe fapt ci, mai ales, pe intenția care generează acțiunea. Acest adevăr se desprinde, mai ales, din cele nouă fericiri, unde intenționalitatea omului capătă o importanță majoră în contextul eforturilor lui de a ajunge la desăvîrșire, păzind sau „cugetînd continuu la Legea Domnului”.
Apare, însă, întrebarea firească: „Dacă omul ieșit din comuniunea cu Dumnezeu moare, cum rămîne atunci cu cei care nu au avut șansa să audă de El în această viață și, ceea ce este și mai important, cum rămîne cu pedeapsa veșnică a păcătoșilor în «viața de apoi»”? Ajunși în acest punct al demersului nostru, trebuie să facem o precizare foarte importantă: Dumnezeu nu-Și retrage niciodată darurile (2 Tim. 2, 13) ci omul este cel care pierde aceste binecuvîntări prin sărăcirea sa spirituală. De aceea, prin ieșirea din comuniunea cu Dumnezeu omul nu moare în sensul de dispariție, pentru că în acest caz divinitatea S-ar contrazice, ci ființa umană are parte de o existență din ce în ce mai fadă, care pe măsură ce se degradează cu greu mai poate fi numită „viață”. Prin urmare, „viața” – în înțelesul ei autentic, nu poate fi experiată decît prin comuniunea cu Sfînta Treime la care ne ridică Hristos prin lucrarea Sfîntului Duh din Sfintele Taine. Astfel, noi sîntemn împăcați cu Tatăl ceresc și chemați să luăm parte la dialogul vieții, unde vom avea ocazia să răspundem în veșnicie întrebării: „Vrei să exiști?”, pe care Dumnezeu ne-o adresează pentru că El nu va înceta niciodată să ne întrebe. Deci, viața autentică nu poate fi cunoscută decît prin și în Hristos, ajutați în efortul nostru spre desăvîrșire de Sfîntul Duh ca să-L putem cunoaște pe Tatăl.
în acest context devine foarte importantă trăirea noastră spirituală, care trebuie să se bazeze pe cele nouă principii morale enunțate de cel mai mare învățător al lumii, Domnul Iisus, în Predica Sa de pe Munte. De aceea, tîlcuind Fericirile, Cabasila spune: „Căci dacă, într-adevăr, menirea omului este aceea pe care a înfățișat-o Dumnezeu atunci cînd a zidit pe om, adică să aibă viață nepieritoare, Cel ce aducea un trup curat de orice stricăciune și un suflet lipsit de orice răutate, de bună seamă că o lucrare numai atunci e desăvîrșită cînd este la fel cu aceea pe care și Dumnezeu a creat-o, întocmai cum și chipul cioplit numai atunci își primește frumusețea deplină cînd mîna meșterului l-a atins pentru ultima oară. Iar dacă lui Adam îi mai lipsea ceva pînă să ajungă desăvîrșit, în schimb Mîntuitorul le avea pe toate – ba, din aceste deplinătăți a mai dat și oamenilor, pînă ce i-a făcut întru totul după chipul Lui. Atunci cum să nu credem că cel mai vechi (Adam) a fost zidit după modelul Celui mai nou (Hristos) și că Acesta a fost Arhetipul sau originalul, iar acela numai imitarea Lui? Ca să spunem totul pe scurt, Mîntuitorul a fost cel dintîi dintre toți și singurul Care ne-a arătat în ființa Sa un chip de om adevărat și fără scăderi atît în ce privește purtările în viață, cît și în oricare alte privințe. După marele teolog bizantin, „ținta desăvîrșirii noastre o formează răspunsul pozitiv al voinței noastre la chemarea lui Dumnezeu sau împlinirea însăși a rostului omenesc, adică trăirea vieții în Hristos sau a spiritualității adevărate. începutul acestei vieți se face prin Sfîntul Botez, „nașterea din apă din Duh” (In. 3, 5), se continuă prin Mirungere, iar Sfînta Euharistie desăvîrșește cele începute și, în continuare, fiecare din celelalte Sfinte Taine își au rostul lor de a susține această spiritualitate hristică.
Și, în cuvînt de încheiere: la cumpăna dintre ani, mulțumesc „Ziarului de Bacău” pentru spațiul oferit articolelor mele, pentru tot sprijinul acordat cu larghețe sufletească și le urez tuturor celor de aici un călduros „La Mulți Ani!”.
(pr. prof. dr. Constantin LEONTE)i Sale de pe Muntele Fericirilor, unde Domnul pune a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!