Un mort, un rănit grav și doi răniți ușor: acesta este bilanțul exploziei unei butelii care a zguduit din temelii sîmbătă dimineața locuința familiei Andrei din Satu Nou, comuna Sarata. Deflagrația s-a produs la primele ore ale dimineții, în bucătăria în care dormeau Elena Bucur, de 83 de ani, și fiica ei, Catinca Andrei, de 56 de ani. „Cu o seară în urmă, le-am schimbat butelia și cred că au luat foc cînd încercau să-și încălzească mîncarea. Am auzit o bubuitură, iar cînd am deschis ușa, flăcările m-au izbit în plin. Am apucat butelia și am aruncat-o afară. Era un fum de nu se vedea nimic”, povestește Ionuț Andrei, fiul Catincăi. Țipetele de disperare au fost auzite și de vecini, care au sărit cu găleți de apă ca să stingă incendiul. „Dormeam cînd am auzit bubuitura. între timp, fiul meu, Georgel, a mers în vecini, unde le-a scos pe femei pe geam. Puteam să sărim cu toții în aer, pentru că în bucătărie mai era încă o butelie”, povestește Gheorghe Anica. Imediat, la fața locului au sosit pompierii și două ambulanțe, care le-au preluat pe cele două femei și pe Ionuț Andrei, 26 ani, și pe Georgel Albu, de 33 de ani. Ambele femei au fost internate cu arsuri de gradul III și IV pe 80 la sută din suprafața corpului, însă Elena Bucur a murit după două ore, pe masa de operație, întrucît avea arsuri și pe căile respiratorii superioare. Catinca Andrei a fost operată și ea, însă medicii sînt rezervați în privința șanselor de supraviețuire. Bărbații care au încercat să le salveze au plecat acasă, după ce medicii le-au acordat primul ajutor. în incediul care a urmat exploziei, bucătăria de vară a fost distrusă în totalitate, iar acoperișul casei din imediata apropiere, unde au răbufnit flăcările, a fost parțial deteriorat.
La un pas de o altă bombă
La doar cîteva ore de la acest accident, pompierii militari au fost solicitați să intervină pe strada Violetelor din municipiul Bacău, unde vecinii lui Vasile M. au sesizat o scurgere de gaze. Bărbatul a încercat să aprindă aragazul, însă deoarece se afla în stare de ebrietate a dat drumul la gaze și nu a mai reușit să aprindă chibritul. Acest lucru l-a salvat, deoarece pompierii au reușit să oprească coloana de gaz înainte ca apartamentul să sară în aer. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.