Ghici, „cine” este România?

Eugen VERMAN

În vara anului 2006, aflîndu-mă în Canada, în orașul Brampton, la fiica mea, Lucia, am cunoscut patru băieți canadieni. Canadieni „adevărați”, nu imigranți, cum foarte multă lume de pe-aici este. Numele lor: Cody, Mitchell, Andrew și Ryan. Cîteva zile – mai bine zis cît timp fiica mea, cu Ion, soțul ei, au plecat într-o scurtă „vacanță” la Montreal – puștii ăștia au călcat mereu pragul casei noastre din Skelton Bulevard 36, fiind colegi – mai mari – și prieteni cu Anna-Julia, nepoata mea născută, din părinți români, în marele oraș canadian Toronto, dar și pentru faptul că, din România, venisem cu cealaltă nepoată, Aurelia, constănțeanca. Toți acești copii se adunau în spațiul larg și primitor de la subsolul casei („basement” – cum i se spune), ascultînd muzică ori „butonînd” telecomanda televizorului, sau, pur și simplu, pentru a discuta… Spuneam că cei patru erau colegi „mai mari” decît Anna, fata terminînd clasa a șaptea, iar ei – clasele a opta sau a noua. Băieți frumoși, foarte isteți, plini de energie. Lucrul acesta din urmă aveam să-l constat într-o zi cînd, de jos, din „basement”, s-au auzit – eu am auzit, de fapt, în vreme ce eram legănat „pașnic” de balansoarul instalat în curtea din spatele casei – chiote și țipete care m-au făcut să ajung imediat la locul cu pricina. Săturîndu-se de televizor și discuții „sterile”, toți cei șase au început să se întreacă într-o „bătălie” pe cinste cu niște perne care se găseau acolo și chiar cu alte obiecte. Cînd m-au văzut – pesemne că aveam și o figură de om foarte „furios” – s-au liniștit, mai ales că știau că eram foarte supărat pe toți din ziua cînd săriseră gardul la vecinii din spate, care aveau piscină, profitînd de lipsa acestora de acasă și se aruncaseră, îmbrăcați, în apa curată, dezinfectata etc. etc… Acum am cam țipat la ei și, prin „translatorul” meu, Aurelia – care vorbește foarte bine limba engleză – i-am întrebat ce știu despre România, țara Aureliei și a părinților Annei, că, doar, toată ziua stau și sporovăiesc împreună. Liniștea a devenit și mai adîncă. Atunci, pe un ton care nu permitea nici un fel de replică, le-am dat „termen” o jumătate de oră să afle unde se găsește România, ce suprafață are, ce populație… După care, mimînd aceeași furie, m-am reîntors la locul meu din curte. Nu, n-a trecut o jumătate de oră și au apărut toți – mă refer la băieții din Canada – cu cîte o hîrtiuță în mînă, pe care mi le-au dat destul de emoționați. Chiar acum, cînd scriu aceste rînduri, am în față acele petece de hîrtie, de culoare galbenă, pe care citesc: Location – Europe; Population – 22.305.552; și suprafața și coordonatele geografice… Emoția lor s-a transformat, imediat, în mîndrie cînd le-am strîns mîinile și i-am felicitat. Cîștigîndu-le, astfel, încrederea, i-am îndemnat să se așeze pe iarbă și să mai discutăm. Cea mai grea întrebare a fost: „Ce ați citit pînă acum, în această vacanță…?”. Nu citiseră nimic. Am trecut la alt subiect – capitalele lumii: care e capitala Canadei…, care e capitala Franței…, care e capitala Marii Britanii… Și tot așa, vreo zece capitale… N-au știut decît două – a Canadei și a Franței. Nu s-au supărat cînd le-am spus că, normal, ar fi trebuit să știe mult mai multe din geografia lumii. Atunci m-au întrebat dacă elevii de vîrsta lor, din România, știu mai mult. Am zîmbit: „La noi se învață carte, nu glumă…!”. Și am încheiat, astfel, discuția, mulțumit că, măcar pe moment, băieții aceștia frumoși și simpatici au pronunțat, corect, numele țării mele și, în plus, au aflat cîte ceva despre ea. Mai ales că Aurelia le-a spus o mulțime de lucruri despre Constanța, orașul ei natal, despre Marea Neagră și despre poetul Ovidiu…
… Ieri, am zîmbit cu nostalgie cînd, într-un carnețel de notițe, am descoperit cele patru bilețele. Asta, după ce cu vreun ceas mai devreme o întîlnisem pe Roxy, elevă în clasa a XII-a la un liceu din România, care la întrebarea mea privitoare la capitala Belgiei, mi-a răspuns, sigură de ea: Lisabona…! frumoși și si

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!