Punctul pe „i”

Teologia icoanei

• necesitatea icoanelor în școli și locul amplasării lor

Nenumăratele vestigii materiale, cetățile, bazilicile, documentele istorice – manuscrise sau tipărituri – , obiectele de cult, lucrările de artă religioasă – icoane, picturi monumentale, statuete, basoreliefuri, etc. -, precum și unele creații orale cu tematică religioasă sînt mărturii ale originii, formării și evoluției istorice a poporului român.
Studiul acestor izvoare încărcate de istorie evidențiază atît faptul că romanizarea s-a făcut fără determinarea bruscă a dacilor de a se renunța la cultura autohtonă, cît și că între creștinism și ființa națională a românilor este o legătură indisolubilă. Acest studiu fiind necesar, actual și permanent, nu poate fi lipsit de nici una dintre dovezile arheologice, literare, lingvistice, artistice etc. în această idee se înscrie și interesul cu care e privită icoana ca obiect de cult și operă artistică, ce explică în imagini Cuvântul – eikon, însemnînd, în greacă, „imagine”, „portret” -, de către credincioșii ortodocși și catolici, fiind – împreună cu alte izvoare, o bază și un itinerariu ale preocupărilor teologice. Dacă, spre exemplu, se are în vedere că începuturile creștinismului în țara noastră au legătură cu Apostolul Andrei – întîiul propovăduitor al Evangheliei în Scythia Minor (Dobrogea de azi) și un factor esențial în cercetarea creștinării românilor – importanța icoanei este axiomatică. Aceasta, deoarece Sf. Apostol Andrei nu poate fi atît de relevant descris pe cît îl înfățișează icoanele care-l reprezintă purtîndu-și crucea sa în formă de „X”, cruce pe care a fost martirizat și care a devenit emblematică, sub denumirea de „Crucea Sf. Andrei”. Exemplul predicatorului de pe meleagurile tomitane este doar unul, dar mai pot fi încă multe altele, oricare dintre imaginile religioase avînd semnificații incontestabil cu mult mai pregnante decît cuvintele, sau decît orice alte forme de descriere.
Restrîngînd observația asupra spațiului geografic al Moldovei, cu precădere asupra parohiilor din cuprinsul eparhiei Romanului, se poate afirma că icoanele, ori pictura murală (adică pictura legată direct de arhitectură), în această zonă sînt reprezentative atît în ceea ce privește desfășurarea pe registre cu scene religioase sau cu sfinți, a aspectelor biblice, cît și pentru ilustrarea unor sfinți locali, a faptelor care mărturisesc viața, pildele sau jertfelnicia lor. Din aceasta rezultă rolul documentar, locul inseparabil între izvoarele impregnate de istorie și cultură creștină, al icoanelor, drept un drum itinerant în cunoașterea istoriei poporului român, o sursă educativă moral-creștină. în acest context, excluderea icoanei din „decorul” școlii devine inadmisibilă și dăunătoare. Nefiind, în nici un caz, un atentat la libertatea de religie a elevului, icoana se adresează copiilor care își afirmă acceptul față de ea ca fiind conformă cu dogmele și manifestările ritualice din cadrul confesiunii religioase la care ei aderă; numărul acestora fiind majoritar în țara noastră, fără îndoială că și dreptul lor de a cinsti icoana strămoșească nu poate fi lovit de frustrare.
Icoanei, însă, îi este destinat un anumit spațiu unde poate fi expusă. De aceea, abuzul de icoane suprapuse cu materiale didactice afișate sub formă de planșe sau obiecte specifice diferitelor materii de studiu nu este cîtuși de puțin nimerită. Locul icoanelor, în scopul meditației religioase, dar și predarea religiei, presupun un spațiu adecvat, față de care cei „supărați” pe ele să poată opta asupra unei atitudini pasive. Alăturarea icoanelor cu alte imagini și obiecte fără mesaj religios poate fi un „zarzavat” care induce prostul gust, dezordinea, amestecarea inestetică și distonantă a exponatelor ca pe o tarabă de talcioc. Puține sînt școlile unde să fie amenajat un spațiu destinat orelor de religie, împodobit cu pictură bisericească și avînd o dotare cu obiecte de cult specifice, așa cum este Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău. Aceasta e calea care, într-o țară preponderent creștin- ortodoxă stinge controversele iscate de prezența icoanelor în sălile de curs, fapt ce naște judecăți de orgolii, în primul rînd, și are ca bază aparența impunerii, în condițiile în care pereții școlilor abundă de icoane, unele chiar de factură mediocră, amatoristă. Iar, pentru că există o asemenea alternativă, starea conflictuală întreținută de problema icoanelor în școli nu are suportul argumentativ. Infinitele demersuri scriptice la Inspectorate, obligativitatea aprobării aprobărilor, atitudinea ezitantă a unor cadre didactice în centrul unor opinii contrarii care virează într-un cerc fără puncte cardinale, uneori și lipsa unei săli de clasă libere, sînt cîteva cauze care impedimentează soluționarea justă și amiabilă a acestei înverșunări. (Aurel V. ZGHERAN)mnînd, în greacă, „imagine”, „portret” -, de către credincioșii ortodocși și catolici, fiind – împre

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!