Urmașii înaintașilor noștri

Mihai BUZNEA

… ce în vecii-vecilor n-avem a mai scăpa de ei. Legile retrocedării bunurilor naționalizate ori confiscate de regimul comunist, cu titlu sau fără, ne pot lăsa și fără izmene pe noi. După evaluările făcute de experți guvernamentali și cererile de restituire in integrum, în natură ori în bani, pe rol ar fi peste 200.000 de proprietăți mai mari sau mai mici și pentru care din pușculița guvernamentală ar trebui scoși aproape 10 miliarde de euro. Echivalentul, adică, a unui buget anual românesc. Și cum banii există, dar lipsesc cu desăvîrșire din trezoreria națională, iar îndreptățiții soartei bagă tot mai adînc sula în coastele celor de la Palatul Victoria, amenințînd cu CEDO la fiecare două-trei solicitări rămase fără răspuns, ar însemna să ne dublăm urgent datoria externă spre a ne spăla complet obrazul terfelit de comuniști. Iar dacă tot veni vorba despre obraz, dați-mi voie să mă întreb dacă cei care-și revendică statutul de urmaș și dreptul legitim la succesiune dispun, ori au dispus vreodată de acest adjuvant al onoarei și bunului simț, ce le pare alcătuit din toval, nicicum din piele fină.

Două restituiri cu rezonanțe istorice țin, actualmente, capul de afiș al retrocedărilor: domeniul Peleș, cu renumitul castel, cu Pelișorul și Casa de Vînătoare, plus alte acareturi și cele vreo 1.800 de hectare de pădure deasă-codru și virgină. După restituire către ex-regele Mihai I, castelul ar putea reveni statului român contra sumei de 30 de milioane de euro, acesta – statul – avînd dreptul de preempțiune. Bani pe care, într-un fel sau altul, va trebui să-i plătim tot noi, calicii. Dar cine știe de ce fel de surprize vom mai putea avea parte după ce actele de transfer al proprietății vor fi semnate și parafate?! Dacă nu Dumnezeu (de astă-dată) ne stă martor, avem în contrabalanță scandalul ce stă să izbucnească, dacă nu cumva ne aflăm deja în plin scandal -, în incinta castelului Bran, unde Dracul(a) pare să-și fi băgat nu doar colții, urechile și coada, ci chiar și cele toate patru copite. Odată retrocedate urmașilor-urmașilor vestitei familii imperiale de Habsburg (altă ramură), originari de prin Austria, dar trăitori prin State, mînăreala dedesubturilor necurate a și început să iasă la suprafață: cele 20 de milioane de euro clauză de răscumpărare s-au făcut 60, iar dreptul de preempțiune al statului român nu e altceva decît apă de ploaie în ochii avocaților. Avocați care-i reprezintă pe clienții lor octogenari și le apără drepturile după un cu totul alt principiu (dar nu de drept): acum sînteți voi în curtea (la mîna) noastră; nu vă convine, aveți… cotu’-pișcotu’, labele și botu’. Iată de ce nu înțeleg(em) de ce nu li s-a dat, de la bun început, suma, ori chiar prafu’n ochi, acestor „«făcători» de țară”, spre a nu-și mai face mendrele cu pantalonii în vine și cu mîna la șezut sugerînd semnul binecunoscut!

Nu vă imaginați că acestea sînt singurele retrocedări celebre care ne lasă ca la dentist – adică, cu gurile căscate și buzunarele mai goale decît ne putem închipui. Urmașii lui Malaxa și Auschnit au răspuns prompt la apel cu solicitări de reparare a nedreptăților „strigătoare la cer” pe care le-au suferit bunicii și străbunicii lor. La fel, moștenitorii prințului Ghika, cu palatul de la Comănești. Ceva ne face să credem că nici palatele de la Dărmănești, Dofteana sau Căiuți nu vor rămîne orfane de moștenitori. Deocamdată, lanțul și-a mai adăugat o zală: urmașii lui Filderman, pe care i-a apucat subit amintirea față de strămoșul ce-i încălța, cîndva, pe băcăuani și nu numai. Proprietate pe care, nemaiputînd-o revendica în natură, fiindcă a cam fost demolată, cer, în schimb, un morman de euroi. Să le dăm cît mai repede banii, fiindcă tare au mai suferit, săracii, nedreptățile vremurilor roșii!
Mă-ntreb: dacă lucrurile vor merge la fel, cînd vor apărea moștenitorii pentru fabrica metalurgică și cea de mașini-unelte, pentru „avicola”, fabrica de bere ori combinatele de mobilă de la Bacău și Comănești; ori, de ce nu, pentru fabricile petrochimice de la Onești?! Găsesc ei, avocații (diavolului?!) motivele și chichițele legislative care să-i facă cîștigători pe clienții lor. Fiindcă în România se poate orice!u mai mici și pentru care din pușculița guvernamentală ar trebui scoși aproape 10 miliarde de euro. Echi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!