EUROPO, VENIM!

Tezaurul umilinței

Val MĂNESCU

Duminică mi s-a făcut dor de spectacolul viu și colorat din tîrgul de ruși, iar ziua de primăvară în ianuarie, cu 14 grade Celsius, m-a împins să-mi lepăd puloverul și să mă amestec în mulțime. Să intru, cum s-ar zice, în contact direct cu realitatea românească din orașul european Bacău, într-un loc autorizat, cu taxa plătită, unde cetățenii își vînd unul-altuia sărăcia. Comică și dureroasă e această expoziție a umilinței și a ultimei șanse a românului de a cîștiga măcar un leu, punîndu-și nimicul la mezat, în ultima zi a săptămînii.
Puii de mioritic cu botișoarele lor umede, pisici de angora, muzică piratată, fragmente de drujbă și de rotopercutoare, multe telefoane mobile, ochelari cu o lentilă, bricege, ace, brice și carice, piese de biciclete, ruginituri, haine vechi, CD-uri și casete video cu filme tari adună la un loc, pentru cîteva ore, o mulțime vie și colorată.
Pensionari, bărbați sătui de gura nevestelor, tineri care n-au unde-și plimba iubitele, beatnic de 50 de ani cu plete și geacă de piele, blondă care a fost cîndva frumoasă, babe cu macrameuri și cizme nepurtate din anii ’80, țigani cu pălării negre. Ce mai, o lume fascinantă ca lumea, mișună aiurea printre fîșiile de plastic și ziarele puse pe betonul talciocului, pe care zac în dezordine șiraguri de chei, pantofi desperecheați, jumătăți de cărți jerpelite, telefoane sparte, păpuși fără cap, baterii desărcate și tot ce se mai poate imagina.

Ca oriunde în România, și aici banii vorbesc și totul se rezolvă cu mîna la buzunar. Ca peste tot în România, și aici, uneori, se întîmplă că mîna care intră în buzunar nu aparține stăpînului pantalonilor.

Bă, băiete, dacă nu te duci la școală și dacă nu pui mîna pe carte, dacă mai aud c-o înjuri pe mă-ta și că zaci toată ziua pin baruri, i-o ți-o spun: te calc în picioare și te distrug, bă băiete, bă ! De unde ai tu mangoți să vorbești la mobil cu gagicile tale și să umbli nopțile pin „dispoteci”? Bă băiete, fă-te de treabă, că io ți-s tată, și mama dracu’ te ia. Uite la tine cum arăți ! Păi, tu ești om, bă băiete ? Ești o lepră, s-o știi de la mine și te-nmoi bă, că eu te-am făcut, io te omor! Bă, nici șaișpe ani n-ai făcut și tragi la țigară și la șprițuri, nenorocitule! Ia dă pachetu-n-coa!
Bărbatul tuciuriu, cu ochi albaștri și mustață pe oală, vorbește calm și încet, ca pentru sine. Vocea lui îngroșată de tutun domină peste vacarmul tîrgului. Soarele anotimpului ăsta dat peste cap îi bate fix în ochi și, poate de aceea, omul și-i șterge des. Puștiul din fața lui își privește vîrfurile adidașilor de o sută de euro și se clatină de pe un picior pe altul. Lumea trece pe lîngă ei ca viața: tumultuoasă și nepăsătoare.
Cum dracu’ dau de tine aici, ce-ai venit să vinzi? Ori te-ai apucat de ciordeală? Bă, băiete, io-ți tai mîinile, dac-ai început să furi! Noi avem sînge de aurar păn vine, mînca-ți-aș, nu de hoț de buzunare. Băi jafule, să ai grijă de soră-ta că te-ai făcut cît mine și să n-o mai superi pe mă-ta, auzi, că ea-ți face de mîncare și te spală! Tu să nu te iei că-i singură și amărîtă și te iubește, că io-ți sunt tată, bă, ține minte !
Băiatul tace și se uită pe sub cozorocul șepcii pe care scrie THE BEST să vadă pe unde-ar putea să scape.
Taică-su trage un fum, îi pune o mînă pe umăr și se caută prin buzunare. Scoate cîteva bancnote și le îndeasă în buzunarul de la geaca băiatului. Na, bă băiete, să ai și tu să-ți iei ceva de haleală și de-un suc. Da’ suc să fie, că dac-aud că te-ai înfundat iar în vreo bombă, nici dracu’ nu te scoate din mîinile mele. Și-și arată palmele mari, ca niște lopeți, bătătorite, cu unghii încovoiate și murdare.
Ia zi, Codrine, ce ai tu de gînd cu viața ta? Ce vrei tu să faci? Aud că vrei s-o tai dincolo, da’ ce-ai să faci tu printre străini, unde dormi, ce mănînci? Dai în cap la oameni, scormonești păn gunoaie? âți crăp capu’, băiete, așa să știi, și, dac-ajungi la mititica să te gîndești cum faci să nu mai dai ochii cu mine cît trăiești. Iar pe lumea ailaltă, să te-ascunzi cînd mă vezi, că te mai omor odată, înțelegi Codrine, băiete, dragu’ tatii ?

… Ca oriunde în România, și în bazarul de pe strada Milcov din Bacău, banii vorbesc. Și totul se rezolvă cu mîna la buzunar. Ca peste tot în România, și aici, uneori, se întîmplă că mîna care intră în buzunar nu aparține stăpînului hainei.unîndu-și nimicul la mezat, în ultima zi a săptămînii.
Puii de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!