în perioada scurtă care a trecut de la începutul acestui an, finanțiștii băcăuani au procedat, deja, la repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale. Operațiunea a avut loc conform Legii finanțelor publice locale, iar modul de repoartizare a sumelor a avut la bază un ordin comun a Ministerului Finanțelor și Ministerului Administrației și Internelor de la sfîrșitul anului trecut.
Ordunul celor două ministere se prevede că indicatorii de bază care stau la repartizarea sumelor sînt efectivul populației, suprafața terenurilor din intravilan și impozitul pe venit realizat în 2005, date luate pe baza informațiilor certe oferite de documentele finanțiștilor și de instituțiile concentrate, la 31 decembrie 2005. Aceste date sînt introduse într–un program informatic, iar lor li se mai adaugă indicatorul „impozitul pe venit realizat pe anul 2006”. Din prelucrarea acestor date a rezultat, împreună cu suma care este repartizată Ministerului Finanțelor din TVA, suma pentru echilibrarea bugetelor locale. Ca o particularitate a acestui an, bugetelor locale nu li s-a mai repartizat o sumă pentru realizarea cheltuielilor descentralizate.
„Credem – a declarat directorul executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Mircea Muntean – că este o lucrare bună, prin care s-a reușit asigurarea finanțării plății salariilor din învățămînt și a cheltuielilor sociale pe care le-au realizat unitățile teritoriale, în proporție de 85 – 94%. Sîntem, însă, la început de an și sperăm ca, pe baza rectificărilor care vor mai veni, toate problemele să fie rezolvate. Sînt, însă, cîteva localități care se consideră frustrate la acest proces. Din punctul nostru de vedere, nu au temei de supărare, pentru că așa prevede legea vizavi de rectificarea bugetară, iar noi am folosit datele introduse în calculator, date reale, certe. Și, seștie, calculatorul nu are nici mamă, nici tată, cum se spune, nici culoare politică. Pînă acum, repartizarea sumelor se baza pe unele criterii. Din acest an criteriiole nu mai există. Am dat rectificările cuvenite instituțiilor în drept să le monitorizeze. Pe parcursul anului vor mai avea loc rectificări și în funcție de acestea vom ajuta toate unitățile administrativ teritoriale. Dar domnii primari trebuie să înțeleagă un lucru. Anume, că sînt obligați să identifice toate sursele de venit de pe raza comunei și să le încaseze”. Dealtfel, tot din acest an comunitățile au două surse noi de venit: impozitul pe terenul extravilan și amenzile aplicate cetățenilor. „Sînt două surse destul de consistente – a precizat Mircea Muntean -, dar pînă acum ni s-a motivat deja că e greu de încasat banii, pentru că, în special, nu s-a terminat de dat titlurile de proprietate asupora terenurilor. Evident, aceasta nu mai este treaba noastră, ci a lor. Cu alte cuvinte, administrația locală trebuie să intre într-un ritm normal. Eu cred că am avut o colaborare decentă cu ei. în fiecare lună invităm, la noi, contabilii din comune, le dăm toate informațiile, dar unii le asimilează mai greu, iar alții nu dau mare importanță. Și, iată că vine data scadenței, ca și acum, și apar nemulțumiri”. (Petru DONE) nu mai este trea
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.