De la lume adunate

„Mărunțișuri” pilduitoare…

• de la „datul din cap” la „datul la cap”…

Rămăsesem dator cu alte mărunțișuri privitoare la CAP (și „familia” cuvîntului), în lunga și pilduitoarea „poveste a vorbelor” românești! Neîndoielnic, și celelalte graiuri europenești, pămîntești își vor fi avînd „cimiliturile” lor nu mai puțin pline de miez ca ale noastre! Evocam, data trecută, reacția marilor noștri cărturari, scriitori îndeosebi, împotriva „stricătorilor de limbă” care se ploconesc prostește în fața altora! Dacă franțujii înșiși, prin academia nemuritorilor, cu uriașa lor zestre spirituală, s-au sesizat și au sărit în apărarea idiomului francez invadat agresiv de tot soiul de „americanisme”, de ce n-am proceda și noi întocmai, din dragoste pentru graiul MIORIȚEI, al lui ALECSANDRI, EMINESCU, CREANGĂ, CARAGEALE, BACOVIA, SADOVEANU, BLAGA ș.a.mn.d.?! Ceea ce și voim a împlini, deslușind și „reactivînd” înțelesuri mai vechi și mai noi ale vorbelor din bătrîni. Ajunsesem, vasăzică, la CAP!

• Cînd doi nu mai „încap” unul de celălalt, un cap trebuie să cadă; capul care cade nu-i neapărat cel căzut în cap! De regulă, dintre doi care se bat cap în cap, cîștigă cel cu pumnul mai tare! Poate și pentru aceea că, nu o dată, s-a vădit că indivizi grei de cap sînt cetățeni cu greutate…

• Ai grijă, frate: cînd scoți capul în lume, bagă de seamă să fii cu mîinile și încălțările curate, că de nu, vorba lui Delavrancea, „încep șușotitul și ponoasele” și-ajungi, bre, la „tremenal”, și, mai apoi, la „mititica” unde încetul cu încetul ți se înmoaie oasele!

• Și un sfat de-al lui Stan Pățitu: Cînd ești cu un cap mai sus decît „capul mesei” ori decît „capul coloanei”, riști să ajungi cu un cap mai puțin! Și: între „statul capului” pe umerii bieților oameni și „capul statului” pe umerii și în cîrca acelorași, e o tristă diferență… Și: băutura se urcă la cap, la cei fără cap!

• încuiații nu-și pot băga mințile în cap, din cauză că n-au pe unde! Și: din cap gărgăunii, sticleții se mai pot scoate, prostia însă niciodată; ba… ba și asta se poate scoate: la pensie, care pensie e cu atît mai grasă, cu cît căpcăunul a fost mai în capul bucatelor…

• „A da din cap” – complicată sintagmă… Unele persoane „dau”, oferă, „dau din cap” (scriitorii, de pildă, dau, scot din… cap poezii, romane; filozofii de-ale lor; doctorii, istoricii ș.a.m.d. tot așa); spre deosebire însă de simplii cetățeni, politicienii „dau” din coate ca să se cocoațe în capul nației (cînd politica e practicată de doamne, acestea pot „da” și din alte părți ale corpului, ceea ce și unii domni pot „da”, da-da!). Și: „datul din cap” poate însemna fie o aprobare, fie o amenințare (un fel de înjurătură fără de cuvinte!). Și: în politică, în relațiile calde, fierbinți, dintre combatanți se practică „datul la cap” potrivit principiului că „decât să moară mama, mai bine să moară mă-ta”, e clar?!

• Ciudat: sînt chestii (legi, hotărîri, acțiuni, decizii, inițiative, decrete etc.) care nu au „nici cap, nici coadă” și totuși „emițătorilor”, „căpătuiților” democrației nu le lipsește nimic, ba chiar prosperă, ca și cînd ar fi ceva de capul lor… Să te ferească Dumnezeu să ți-l ridici în cap pe unul aburcat în post mare, bătut în cap cu leuca, că te-ai ars!

• Ar fi o seamă de lucruri delicate de speculat despre expresiile „cap de țară”, „cap de acuzare”, „cap de afiș”, „cap de bou”, „cap de primus”, „capul-lui-Adam”, „cap de…”! Poate altădată. (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!