Munca, o adevărată aventură pentru persoanele cu handicap

Pentru băcăuanii afectați de un handicap, un loc de muncă poate constitui o adevărată aventură. „în ianuarie 2006, în județ erau circa 10.000 de persoane adulte cu dizabilități de ordin fizic, somatic, auditiv, vizual, mintal, neuropsihic și bolnave de SIDA. Dintre ele, erau încadrate în muncă doar 180”, declara, anul trecut, Ramona Crăiță-Mîndră, inspector județean al Autorității Naționale a Persoanei cu Handicap (ANPH). Potrivit spuselor ei, cauzele care-i transformă pe semenii noștri cu nevoi speciale în paria ai pieței muncii sînt multiple. Unele țin de stat, cum ar fi mediul social lipsit de accesibilități pentru cei în scaun cu rotile, inexistența unor unități protejate, în care să lucreze cei dornici să se facă utili și să cîștige mai mult decît indemnizația specifică, sau necalificarea acestei categorii. Altele țin de mentalitatea patronilor locali, mulți dintre aceștia preferînd să plătească lunar o taxă la stat decît să-și îndeplinească obligația legală de a încadra pe post indivizi cu handicap.
Un alt motiv pentru care cei cu dizabilități își găsesc extrem de greu un serviciu îl reprezintă chiar atitudinea lor, unii fiind mulțumiți doar cu indemnizația, pe care o privesc ca pe un venit mic, dar sigur, alții încercînd să se adapteze unui serviciu normal, însă eșuînd din cauza handicapului. Pentru a afla mai multe despre problemele de adaptare ale persoanelor cu nevoi speciale la cerințele unui post obișnuit, am stat de vorbă și cu Petru Timofte, patronul societății Rotel din Hemeiuși, unul dintre agenții deschiși către angajarea de persoane cu un statut mai deosebit.
„în zece ani, de cînd funcționează această firmă, am avut numeroase încercări de a lucra cu persoane cu handicap, fie el fizic sau psihic. Ele puteau munci în depozit, unde se manipulează marfă, și am preferat să întind o mînă unor oameni, decît să dau aiurea niște bani la stat”, a explicat Timofte. Din păcate, majoritatea încercărilor de acest fel au fost sortite eșecului, căci salariații respectivi nu au reușit să se adapteze și, mai devreme sau mai tîrziu, au plecat. „Din păcate, se integrau foarte greu în colectiv și manifestau un anume dezinteres față de muncă. Unii nu știau să citească și nu puteau învăța produsele. Mulți nu aveau nici un fel de calificare. Față de unii, colegii nu au avut o purtare tocmai potrivită. Iar alții ne-au și speriat cu manifestările bolii de care sufereau”, a mai spus patronul. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!