Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău, a fost premiat ieri de Comisariatul pentru Societatea Civilă. Acesta este o organizație neguvernamentală, ce are rolul de a media conflictele dintre putere și cetățeni și a le reprezenta interesele acestora din urmă. „în premieră națională, acordăm prima diplomă de excelență unui președinte de Consiliul Județean, pentru ceea ce a făcut el în sprijinul comunității din județul Bacău. Nu contează partidul politic din care face parte președintele, ci activitatea depusă de acesta”, a declarat avocatul Grigore Prodan, comisar general al Comisariatului pentru Societatea Civilă. El a motivat distincția prin realizarea studiului de fezabilitate de amploare pentru alimentarea cu apă și sisteme de canalizări pe întreaga vale a Trotușului, precum și menținerea relațiilor instituției cu europenii. „Cel mai important premiu îl primesc de la cetățeni, de la alegători. Așa cum am promis, nu voi merge la nici o inaugurare realizată din banii contribuabililor și cred că, de acum, cetățenii trebie să se orienteze la alegrei în favoarea celor care aduc finanțări europene și nu se bazează pe fondurile locale”, a declarat președintele CJ Bacău. Cît de curînd, în județul nostru va fi inaugurat și un birou al acestei organizații neguvernamentale, înființată în 2003, unde băcăuanii vor putea să sesizeze abuzurile de care s-au izbit în viața de zi cu zi. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.