Schimbarea la față

… Restul e hazard

• … și „condiție umană”!

• „într-o lume dintr-o dată lipsită de iluzii și de lumină, omul se simte un străin” (Damus). Dar… foarte adesea, la rîndul lor, „iluziile” și „lumina” te înstrăinează nu doar de „lume”, dar și de tine însuți! Să fie oare omul, nefericitul străin al universului, la concurență cu tine, Doamne?! Dar… ce-ar putea să însemne „a nu fi străin”, „a nu te simți străin” în lumea care ți s-a hărăzit a exista?! Și cu, și fără de iluzii, și în lumină și în întuneric mila / umilitoarea noastră condiție umană pare a fi predestinată la „înstrăinare”! Am senzația că „predestinarea” aceasta decurge din blestematul acela de „păcat originar” prin care specia omenească a decăzut din divina sa obîrșie.

• „Dulcea pace e firească oamenilor; mînia sălbatică e a fiarelor”! – glăsuit-a Publius Ovidius Naso, poetul latin ostracizat la Pontul Euxin (# marea noastră cea „mare” și „neagră”) de către niște „oameni” supuși de la Roma (# „Râmul” de unde ne tragem și noi, cei de azi!), surghiunit așadar, în semn de… să-și bage mințile în cap, pentru oarecari „păcate” și „bube” pe care autorul „ARTEI DE A IUBI” le-ar fi contractat în „cetatea eternă”…
Damnațiunea în Dobrogea geto-dacilor noștri n-a fost una floare la ureche „amatorului”! Fapt e că amorezului care a călcat pe becurile „auguste” nu i s-a îngăduit a mai păli la Roma pînă la finele vieții sale! într-aceasta, dă-mi voie, amice Ovidius Naso, să te întreb de unde ți-a venit să vorbești despre „dulcea pace” care ar fi „firească oamenilor”?! Neiertîndu-ți greșeala ce pare că a-i fi comis-o tu (că poeții sînt supuși mai abitir greșelii!) față de înaltele „fețe” împărătești, nu de „dulce pace” au dat dovadă acei „compatrioți” ai tăi, dar de turbată „mînie sălbatică” pe care tu o atribuiși din eroare fiarelor! Mai tîrziu, un înțelept (nu așa de idealist ca tine!) avea să constate (pe limba ta!) că „homo homini lupus est” (# omul e lup pentru om!) dar tu, poete, erai oale și ulcele de multe sute de ani! Ai adăstat pînă la capătul zilelor între păroșii, primitivii, sălbaticii de geți, care te-au omenit, te-au primit între ei, găzduindu-te în sărăcăcioasele lor cocioabe… Cu adevăr grăit-a nu mai știu cine, civilizația l-a corupt și pe om și, paradoxal, l-a sălbăticit! Să ne fie de bine!

• Un domn de prin veacul al nouăsprezecelea a emis următoarea tulburătoare judecată: „Oamenii politici pot scăpa uneori nepedepsiți, deoarece mor; națiunile lor, însă, nu pot scăpa niciodată fiindcă ele trăiesc îndeajuns spre a-și ispăși păcatele”! Amarnice înțelesuri în sentința aceasta, nevinovată în aparență. Se impun unele precizări: e vorba de „oamenii politici care-și dau în petice, de cei, așadar, alcătuind, vorba lui Tudor din Vladimiri, TAGMA JEFUITORILOR; asupra acestora, deci, trebuie să se îndrepte PEDEAPSA administrată lor de către cei mulți năpăstuiți, pedeapsă care cere a veni în viața aceasta iar nu postum, cînd e prea tîrziu! în caz contrar, cînd „animalele politice” duc cu ele în mormînt „formula escrocheriei” și „rețeta” jafului comis, pedeapsa cuvenită lor va cădea pe capul națiunii rămase a plăti daunele și oalele sparte de ei, în viața lor de huzur și luxură! Revin, a cîta oară, la EMINESCU, cel care (pe la 1874!) credea că „popoarele există spre a fi înșelate”! De către cine? – veți întreba. Evident, de către „emanații” hărăziți a le conduce destinele – este o nefericită lege a naturii în această privință, că-i vorba de democrație, de dictatură, de orice altă formă de „contract social”! Popoarele ca popoarele, dar lumea în ansamblul ei, ce ne facem cu lumea, cu „umana roadă”, planeta pămînt?!
Peste un veac, un alt român (Eugen Ionescu) va adăuga adagiului eminescian o altă convingere fermă; acesta, trecut prin purgatoriul francez, se întreba cu groază dacă „popoarele pot fi guvernate altfel decît prin teroare”!!! Și conchidea resemnat: „trei sferturi din lume sînt conduse de nebuni”! Dumnezeule, dar dacă nu trei ci… patru sferturi sînt în situația aceasta?! Gustul sălciu al istoriei, al vieții, al morții, al lumii… Ce-i de făcut?! Măcar cu cîte-o astfel de întrebare sîntem datori! Restul e hazard și, poate, cumplită deșertăciune. (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!